image
Sursa foto: jurnal.md

Ai noștri mai dau o șansă Moldovei; Cum e să revii după 16 ani în străinătate și să deschizi o pizzerie italiană la Chișinău

S-a născut și crescut în Moldova, însă după absolvirea liceului a emigrat în Italia, unde a locuit 16 ani. În Peninsulă s-a format și a întemeiat o familie, însă în 2021 a decis să revină acasă, și să deschidă un local cu pizza autentică.

Pentru Nelly Rusu, Italia era țara în care își vedea viitorul. A avut șansa să ajungă în peninsulă încă din liceu.

Criza anilor 90 a fost simțită de majoritatea familiilor din Moldova, iar Nelly se numără printre copiii care a crescut cu mama plecată peste hotare. Era perioada în care copiii deveneau maturi peste noapte, iar în cei mai frumoși ani din viață adunau griji și se adaptau la greutăți.

Italia se află în topul cele mai dezvoltate țări ale Europei. Speranța medie de viață acolo este de 83 de ani, care este determinată în mare parte de venit. Cu Milano considerată capitala de necontestat a modei și afacerilor, și Roma, leagănul suveran dintre cele mai puternice civilizații din istorie, Italia găzduiește peste 5 milioane de rezidenți străini, care reprezintă 8,2 la sută din populația țării.

Deși au trecut peste 15 ani de când a ajuns în Italia, moldoveanca își amintește cum a fost întâlnită în această țară. Era absolventă a liceului și abia cunoștea viața, însă era determinată să se integreze și să se adapteze acolo.

A activat la noul loc de muncă ani buni și nu s-a gândit să se reprofileze. Timpul trecea, iar obișnuința și grija cotidiană au prins-o pe Nelly. Dorința de a-și crea comodități și o viață sigură a ambiționat-o să găsească și mai multe oportunități. Un salariu bun, împreună cu promisiunea zilei de mâine, au făcut-o să rămână în această țară 16 ani.

Nelly se numără printre conaționalii care și-a propus să se integreze și să scuture de pe ea stereotipul „străinilor veniți la muncă”.

Chiar dacă avea o casă, siguranță financiară și stabilitate din plin, în una din zile a decis că-și dorește să revină în țara din care a plecat. A cântărit această decizie și a încercat să vizualizeze fiecare detaliu. A luat o decizie, a acționat și nu a amânat întoarcerea în Moldova.

Își dorea să creeze un loc acasă, în care să-i bucure pe moldoveni cu o pizza italiană ca la mama ei, însă de la dorință la realizare este un drum lung de parcurs. A fost susținută și încurajată de cei dragi, care au înțeles cât de important este acest proiect pentru Nelly. Își dorea să găsească un spațiu care să întrunească toate condițiile pe care și le propunea. Pas cu pas, spațiul ei se transforma în localul pe care l-a visat. După ce localul a prins viață, a stabilit și meniul.

A venit în Moldova cu tema pregătită din Italia. Știa că pentru a-i uimi și cuceri pe cei de acasă trebuie să te dedici. În planul ei infailibil au intrat toate secretele de pregătire a unei pizza adevărate, sută la sută italiană.

S-a format în două țări, iar experiența a ajutat-o să înțeleagă ce trebuie să stea la baza unei afaceri care caută succes și clienți fideli.

Din prima zi de deschidere până-n prezent, Nelly este cea care își întâlnește și servește clienții. Și-a clădit cu multă credință afacerea la care a visat, iar astăzi așteaptă ca cei de acasă să guste din rezultatele pasiunii sale.

Pentru a înțelege cum stau lucrurile acasă, trebuia să revină, iar odată cu asta, să dea lecții europene sănătoase alor noștri. Nelly s-a convins că asta este una din căile prin care țara noastră poate spera la condiții mai bune de trai.

A mai dat o șansă Moldovei, iar odată cu asta a decis să-i integreze și pe copii acasă. Localul pe care l-a deschis în capitală activează de 10 luni, timp în care protagonista noastră și-a testat nervii, răbdarea și determinarea. Și-a dat o perioadă limită, a depășit-o și a înțeles că pentru a rezista trebuie să-ți dorești cu adevărat și să fii pregătită pentru situații imprevizibile.

Ca dorința de a reveni în Moldova a celor plecați să se transforme în acțiune este nevoie de reforme și programe ferme din partea statului. Fiecare experiență poate fi utilă pentru o țară care vrea să se dezvolte și să construiască posibilități pentru cetățenii săi.

A început viața de la zero, a cunoscut ce înseamnă depărtarea și adaptarea la o altă cultură, dar faptul că Nelly a fost deschisă la provocări și schimbări, a ajutat-o să se dezvolte și să crească din toate punctele de vedere.

Moldova are multe restanțe, însă doar atunci când vom învăța să ne unim, să ne susținem și să ne ajutăm, schimbările acasă vor avea un rost. Afacerea pe care a creat-o Nelly este dovada că ai noștri încă mai cred în viitorul acestei țări și sunt gata să participe la transformare nu doar cu vorbe, ci mai ales cu fapte.

comentarii: