image
Sursa foto: Digi24.ro

Cernobâlul, asediat de incendii forestiere, la împlinirea a 34 de ani de la accidentul nuclear

Peste 1.000 de pompieri lucrau duminică în zona de excludere contaminată de la Cernobâl, făcând eforturi de peste trei săptămâni pentru a stinge incendiile de pădure în regiune, în contextul împlinirii a 34 de ani de la catastrofa nucleară din 1986, relatează Agerpres.

Autorităţile au atribuit incendiile, care afectează zona nelocuită de lângă Cernobâl şi din alte părţi ale Ucrainei de mai multe săptămâni, vânturilor puternice şi condiţiilor anormale de secetă, după o iarnă lipsită de căderi semnificative de zăpadă. Pompierii din zona Cernobâl, intraţi în acţiune de la începutul lunii, s-au concentrat duminică asupra "izolării a două celile" de arbori fumegând şi mărăcinişuri, a declarat Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat.

Experţii de mediu au exprimat temeri că focul ar putea răscoli cenuşa radioactivă din sol şi astfel fumul potenţial contaminat s-ar putea îndrepta spre Kiev, situat la numai 100 km de centrală.

Autorităţile au atribuit aerul poluat de fum la Kiev în ultimele zile incendiilor din regiunea vecină Jitomir, dar au asigurat că nivelul de radiaţii în Capitală se situează în limite acceptabile.Radiaţia de fond la Kiev este "stabilă" şi nu depăşeşte "valorile permise", a afirmat duminică Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă, reluând o evaluare pe care a făcut-o în cursul săptămânii.

Reactorul nr.4 al centralei nucleare de la Cernobâl s-a supraîncălzit şi a explodat la 26 aprilie 1986, contaminând, conform unor estimări, până la trei sferturi din Europa. La început, URSS a trecut sub tăcere catastrofa nucleară, dar, după alerta dată de Suedia care identificase particule radioactive aduse din partea de est a URSS, Moscova a început evacuarea de urgenţă a sute de mii de oameni. O zonă vastă, care acoperă peste 2.000 de km2, a rămas nelocuită.

„În această zi, ne înclinăm în faţa amintirii binecuvântate a acestor eroi care au salvat viitorul de pericolul radiaţiei", a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care - însoţit de premierul Denis Şmâgal- s-a deplasat în zona centralei Cernobâl pentru a-i comemora pe lichidatorii accidentului de la Cernobâl. Cei doi înalţi oficiali au depus flori la monumentul dedicat eroilor Cernobâlului, situat în apropierea reactorului nuclear care a explodat în 1986 şi au păstrat un minut de reculegere.

„Dezastrul de la Cernobâl a fost, fără exagerare, un dezastru la scară mondială", a spus Zelenski într-un discurs pronunţat cu această ocazie. „Dezastrul serveşte nu doar ca o lecţie amară a trecutului recent, ci de asemenea este un avertisment pentru viitor", a spus el. "Planeta Pământ este leagănul şi casa întregii omeniri, iar păstrarea ei este responsabilitatea fiecărei persoane şi datoria comună a tuturor naţiunilor", a subliniat preşedintele Ucrainei.

El şi-a exprimat „respectul profund" faţă de pompieri şi alte persoane care lucrează în prezent în zonă pentru a "proteja aceste terenuri de noi catastrofe naturale".

Autorităţile ucrainene au dat asigurări că incendiile actuale nu pun în pericol structurile critice ale centralei accidentate de la Cernobâl, în special sarcofagul izolator din oţel şi ciment care acoperă zona reactorului distrus.

În iulie 2019, la centrala nucleară de la Cernobâl a fost pus în funcţiune un nou sarcofag, care ar trebui să dureze cel puţin 100 de ani.

Zelenski urma după aceasta să inspecteze locurile incendiilor forestiere de lângă Cernobâl şi să ofere distincţii angajaţilor Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă care depun eforturi pentru stingerea focului în zona de excludere de lângă Cernobâl.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: