image
Sursa foto: zdg.md

Rezoluția adoptată de comunitatea „Adoptă un vot”: Demisia membrilor CEC și anularea sistemului mixt

Comunitatea „Adoptă un vot” s-a reunit astăzi la cel de-al treilea offline. Tema acestuia a fost „Implicarea civică a diasporei în campania electorală pentru Alegerile Parlamentare”, care vor avea loc în februarie 2019. În urma discuțiilor, grupul a adoptat și o rezoluție în contextul viitoarelor alegeri.

Astfel, moldovenii din diasporă cer anularea sistemului mixt adoptat de Parlament pe 20 iulie 2017 și solicită revenirea la sistemul proporțional de vot sau introducerea turului doi în circumscripțiile uninominale. Rezoluția mai prevede și adoptarea unui proiect de lege, care a fost deja înregistrat în Parlament, și care vizează modificarea unor acte legislative ce vor permite moldovenilor din diasporă să își exercite mai ușor dreptul la vot. Proiectul prevede organizarea alegerilor în două zile consecutiv, asigurarea cu suficiente buletine de vot a secțiilor de votare, pecum și dreptul cetățeilor din diasporă de a finanța campaniile electorale sau candidații electorali, transmite Ziarul de Gardă.

Rezoluția cuprinde și o solicitare către Comisia Electorală Centrală: „Cerem demisia CEC, în special a membrilor care au votat pentru refuzarea inițiativei civice pentru organizarea referendumului legislativ care avea drept scop ca poporul să se expună asupra sistemului electoral”.

Participanții la offline și-au exprimat nemulțumirea față de invalidarea alegerilor locale pentru Primăria Chișinău și au condamnat justiția selectivă din R. Moldova, mai scrie ZdG. Aceștia sunt indignați și de faptul că moldovenii care vor candida pe circumscripții în diasporă nu își vor putea finanța campania cu ajutorul surselor pe care le câștigă peste hotarele țării.

Potrivit organizatorilor, offline-ul organizat astăzi, 18 august, este un eveniment civic și împărtășește viziunea comunității „Adoptă un vot” de a contribui prin acțiuni concrete în vederea dezvoltării și democratizării societății din Moldova.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: