image
Sursa foto: Getty Images

Leo Messi, aproape de Serie A? Anunțul venit din Argentina

Leo Messi (32 de ani) este cel mai important jucător din istoria Barcelonei. Tot mai aproape de sfârșitul carierei, argentinianul a devenit ținta mai multor echipe, care până acum nu ar fi îndrăznit să spere că superstarul catalanilor ar putea pleca de pe Camp Nou.

Italienii de la Gazzetta dello Sport susțin că presa din Argentina scrie tot mai mult despre un posibil transfer al lui Leo Messi la Inter Milano, mai ales după ce fostul președinte al nerazzurrilor, Massimo Moratti, declara că nu este deloc "un vis interzis" ca jucătorul care are în vitrină șase Baloane de Aur să ajungă la Inter.

"Nu cred că Messi este un vis interzis. Poate că nu era nici chiar înaintea pandemiei. E aproape de sfârșitul contractului. Cred că se vor întâmpla lucruri ciudate până la finalul anului", declara Moratti pentru Radio Rai.

Jurnalistul argentinian Martin Castilla, de la TNT Sports, susține că Inter Milano insistă pentru Messi:

"Messi - Inter? Totul este adevărat. Nu este doar un vis. Leo are și o ofertă de la Newell's Old Boys pentru a se întoarce acasă, dar Inter insistă. Tot ce a declarat Moratti este real.

Negocierile se apropie. Sigur, Messi va lua decizia, dar este clar că Inter pregătește acest transfer", a explicat jurnalistul sud-american.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: