image
Sursa foto: președinte. md

Un ex-deputat îi cere lui Chicu să se distanțeze de Dodon: „Sunt situații când demisia este mai valoroasă decât învestirea”

Mihai Druță locotenent-colonel în rezervă al Armatei Naţionale, fost deputat în primul Parlament al RM și reprezentant activ al diasporei din Italia îi cere premierului Ion Chicu să se distanțeze de politicile actualului șef al statului, Igor Dodon, care în repetate rânduri a torpilat acțiunile actualei guvernări întreprinse cu scopul prevenirii răspândirii infecției de coronavirus, și să-și dea demisia din funcția de premier.

„Din păcate, Guvernul și Dumneavoastră personal ați îngăduit prea ușor ca președintele Dodon, turmentat de interese electorale meschine, să torpileze mai multe decizii guvernamentale menite să stăvilească avansarea virusului ucigător de COVID-19. Drept rezultat, republica noastră a devenit campioana negativă a Europei privind combaterea pandemiei de coronavirus”, a notat Mihai Druță într-un mesaj public adresat premierului.

Fostul deputat observă că „acțiunile antinaționale ale președintelui socialist, pun sub semnul întrebării nu numai statul Republica Moldova”, dar și supraviețuirea cetățenilor.

„Separați-vă de politica iresponsabilă a lui Dodon, dați-vă demisia din funcția de Prim-ministru, acordați șansa să fie format un Guvern al Unității Naționale! Vă asigur că în politică sunt situații când Demisia este mai valoroasă decât Investirea”,a conchis ex-deputatul.

Premierul nu a comentat deocamdată aceste declarații. Anterior șeful statului a fost criticat în repetate rânduri pentru faptul că apare la întâlniri cu oameni în etate și descinde în familii cu mulți copii fără mască. În replică, Igor Dodon a declarat că această „e o recomandare a experților, nu o obligațiune”.

Vineri, Ion Chicu anunța pe pagina sa de facebook că în spitalele cu profil Covid-19 din RM mai sunt locuri doar pentru cinci zile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: