image
Sursa foto: Rafael Nadal

Rafael Nadal, anunț neașteptat înainte de ultima parte a sezonului 2022

Ibericul Rafael Nadal (36 de ani, locul 2 ATP) revine pe teren pentru turneul în sală de la Paris, care se desfășoară în perioada 31 octombrie – 6 noiembrie.

Ultimul meci oficial al lui Rafael Nadal a fost pe 5 septembrie, în optimile de finală la US Open, când a fost învins în patru seturi de către americanul Frances Tiafoe.

Rafael Nadal n-a câștigat niciodată turneul de la Paris, dar a jucat o finală (2007) și patru semifinale (2009, 2013, 2019, 2020).

Marți, în cadrul unei conferințe de presă, Rafael Nadal a declarat că nu mai are ca obiectiv să fie numărul 1 mondial, având în vedere problemele fizice cu care se confruntă.

"Vreau să fiu foarte clar, nu mai lupt pentru locul 1 mondial. Vreau doar să fiu competitiv în toate turneele la care particip. Am luptat mult timp pentru primul loc și l-am obținut.

Pentru mine, anul 2022 a fost foarte bun în anumite momente, am câștigat la Australian Open și Roland Garros, dar alte momente au fost complicate. M-am confruntat cu probleme fizice la Wimbledon și US Open.

Acum sunt și tată, e o nouă latură a vieții mele, e ceva complet diferit și am nevoie de timp pentru a mă adapta. Mizez pe apeluri video pentru a diminua dorul de copil", a spus Nadal, citat de Marca.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: