image
Sursa foto: Jurnal.md

Lesnic a solicitat suportul OMS în regiunea transnistreană; Chișinăul nu poate garanta accesul la servicii medicale

Biroul de Reintegrare a solicitat Organizației Mondiale a Sănătății să trimită o misiune în regiunea transnistreană, menționând că autoritățile constituționale nu pot garanta respectarea drepturilor omului, inclusiv accesul populației la servicii medicale, în această perioadă. Solicitarea vine după ce OSCE a informat despre lipsa planurilor de convocare a reuniunii în formatul 5+2, cerută de Biroul de reintegrare, la care să fie examinată situația COVID-19 în regiune.

Biroul Politici de Reintegrare precizează că a solicitat sprijinul OMS pentru a se informa despre realitățile crizei pandemice și respectarea drepturilor omului în materie de sănătate în regiunea transnistreană.

Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a subliniat că agenda prioritară pe durata situației de urgență prevede respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, care include și starea sănătății populației din regiunea transnistreană, unde locuiesc aproximativ 320 mii de cetățeni moldoveni.

„Constatăm cu îngrijorare că autoizolarea regiunii transnistrene și împiedicarea liberii circulații, inclusiv a accesului la asistență medicală a cetățenilor moldoveni asigurați medical de către Republica Moldova, precum și corectitudinea datelor și informațiilor din teren afectează grav drepturile omului în condițiile pandemiei”, a spus vicepremierul.

Amintim că începând cu 17 martie, odată cu declararea stării de urgență de către autoritățile neconstituționale de la Tiraspol, au fost instalate 28 de posturi ilegale noi, mobile, formate din militari și miliția transnistreană, care izolează și mai mult oamenii din regiunea transnistreană. Au fost înregistrate cazuri de reținere ilegală a doi șoferi de ambulanță, de interzicere a accesului medicilor la locul lor de muncă, a farmaciștilor și a angajaților unor instituții sociale amplasate în zona de securitate. Biroul Politici de Reintegrare a solicitat sprijinul misiunii OSCE pentru a organiza o ședință a formatului 5+2 la care să fie discutate aceste probleme, dar fără rezultat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: