O evaluare a riscului pandemic realizată de Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC) prevede, de asemenea, o creştere moderată a ratelor de infecţie în săptămânile următoare, deşi menţionează că vârful contagierilor a fost depăşit în majoritatea ţărilor europene.

„Pandemia nu s-a încheiat" şi, cu toate că există tendinţe de scădere a infecţiilor de COVID-19 în întreaga Europă, sunt încă necesare eforturi pentru a limita răspândirea bolii. „Este important să respectăm recomandările privind distanţarea fizică şi menţinerea unor standarde ridicate ale igienei mâinilor şi etichetei respiratorii''. „Contribuţia tuturor face diferenţa'', a declarat directorul ECDC, Andrea Ammon, într-o declaraţie care însoţeşte evaluarea.

ECDC, cu sediul la Stockholm, monitorizează şi consiliază cu privire la boli şi sănătatea publică în Uniunea Europeană.

Evaluarea sa a constatat că măsurile de distanţare fizică strictă impuse de multe guverne au redus transmiterea. Documentul a menţionat, de asemenea, că ordinele date populaţiei de a rămâne acasă au fost "extrem de perturbatoare pentru societate, atât din punct de vedere economic, cât şi social" şi că multe ţări au început acum să redeschisă complet sau parţial magazinele şi spaţiile publice.

„În momentul de faţă, chiar înainte de perioada vacanţei de vară, pe măsură ce statele membre relaxează restricţiile, există riscul ca oamenii să nu respecte ferm măsurile aflate încă în vigoare din cauza oboselii izolării''', a avertizat ECDC.

Potrivit acestui organism, riscul creşterii incidenţei COVID-19 la un nivel care poate necesita reintroducerea unor măsuri de control mai stricte este mare dacă măsurile de izolare sunt eliminate atunci când există încă transmitere comunitară şi dacă nu există sisteme corespunzătoare de monitorizare, testare şi urmărire a contacţilor. Riscul ar fi moderat dacă măsurile de ieşire din izolare sunt introduse treptat, dacă transmisia a fost redusă la niveluri sporadice şi dacă sunt implementate sisteme de testare şi urmărire a contacţilor.