image
Sursa foto: University of St Andrews/Facebook

Scandal la una dintre cele mai bune universități din lume: Zeci de violuri și agresiuni sexuale ar fi avut loc în campus

Un scandal a izbucnit la una dintre cele mai vechi universități din lume, după ce zeci de femei au reclamat că au fost agresate sexual sau violate în campusul universității. Mai multe tinere spun că au fost atacate de membrii unei controversate „frății” în stil american, relatează CNN.

Universitatea St Andrews din Scoția a declarat că va colabora cu poliția pentru a investiga numeroase reclamații, făcute anonim pe o pagină de pe Instagram intitulată „St Andrews Survivors” (Supraviețuitorii de la St Andrews).

Pagina conține peste 20 de acuzații de viol și alte câteva de agresiune sexuală, agresiune fizică și constrângere, care ar fi fost comise de studenți prestigioasei universități.

Multe dintre acuzațiile s-au concentrat pe o frăție studențească, filiala de la St Andrews a Alpha Epsilon Pi - un grup popular de studenți din SUA, care s-a confruntat, de asemenea, cu mai multe acuzații și anchete ale poliției cu privire la o agresiuni sexuale în Statele Unite.

Mai mulți membri ai filialei din St Andrews au fost suspendați în urma acuzațiilor.

Universitatea St Andrews este una dintre cele mai prestigioase din toată lumea și a treia cea mai veche din țările în care se vorbește limba engleză. Aici au învățat, printre alții, prințul William și Catherine, ducesa de Cambridge.

Un purtător de cuvânt al instituției a spus că a luat legătura cu proprietarii paginii de Instagram și a oferit asistență celor care depun reclamații, inclusiv consiliere și ajutor pentru a depune plângeri către universitate sau poliție.

„Salutăm demersul contului „St Andrews Survivors” de a oferi un spațiu în care oamenii să vorbească despre agresiunile sexuale la care au fost supuși. Principala preocupare a universității este să ne asigurăm că „supraviețuitorii” știu că suntem pregătiți și dispuși să le susținem deciziile și să luăm măsuri, să facilităm dpunerea de plângeri la poliție și să oferim sprijin”, se arată într-un comunicat al Universității St Andrews. Membrii frăției de la St Andrews au spus că iau „foarte” în serios acuzațiile, pe care le califică drept „îngrozitoare”.

„Filiala i-a suspendat imediat pe membrii care au recunoscut orice rol în presupusele incidente”, potrivit unei declarații emise la începutul acestei luni.

Nu este însă pentru prima dată când frăția Alpha Epsilon Pi se confruntă cu astfel de acuzații, scrie digi24.ro.

Filiala de la Universitatea din Pennsylvania a fost suspendată de către universitate în uma unei anchete a poliției privind agresiui sexuale. Fostul președinte al frăției de la Universitatea Temple a fost condamnat pentru rolul său într-o tentativă de agresiune sexuală asupra unei studente.

Noutăţile partenerilor

comentarii: