image
Sursa foto: olx.ro

După o vacanță în Australia, o femeie s-a întors cu un șarpe în pantofi

O femeie din Scoția a descoperit cu stupoare că a adus cu ea din Australia un...„musafir” nepoftit. Moira Boxall a găsit un piton într-un pantof din valiza sa, după un zbor de peste 14.000 de kilometri din Queensland spre Glasgow.

Șarpele își găsise refugiul perfect în pantoful femeii și chiar începuse să năpârlească pe parcursul drumului. Femeia a sunat imediat la Societatea pentru Protecția Animalelor din Scoția, care a luat pitonul și l-a pus în carantină, scrie digi24.ro.

„Am răspuns unui apel făcut de o femeie care abia se întorsese dintr-o vacanță în Australia și a găsit un șarpe în pantofii săi”, a declarat ofițerul Taylor Johnstone.

„Când am ajuns acasă la ea, șarpele fusese deja izolat și l-am putut scoate în siguranță din locuință. După examinare, am stabilit că este vorba despre un piton pătat, o specie care nu este veninoasă. Șarpele este acum în carantină”, a mai precizat aceasta.

Nu este prima dată când scenariul filmului „Avionul cu șerpi” pare să devină realitate. În 2016, un pasager a filmat momentul terifiant în care un șarpe atârna în avion, în timpul unui zbor al companiei Aeromexico, din Torreon spre Mexico City.

Iar în 2012, un zbor al companiei EgyptAir a aterizat de urgență după ce un șarpe l-a mușcat pe pasagerul care îl strecurase la bord.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: