image
Sursa foto: Profimedia

Telescopul James Webb pleacă în spațiu cu cea mai avansată tehnologie pentru a descoperi „secretele universului”

Telescopul spațial James Webb, care va fi lansat de Crăciun, va descoperi „secretele universului”, spune administratorul NASA, Bill Nelson.

„Acesta este un instrument unic”, a spus Nelson despre telescopul spațial James Webb, care urmează să fie lansat sâmbătă la ora 12.20 GMT de la Centrul Spațial Kourou din Guyana franceză, potrivit Space.com.

„Este cea mai avansată tehnologie”, a spus el, adăugând că Webb, dacă va avea succes, „va dezvălui secrete ale universului care vor fi pur și simplu uimitoare, dacă nu chiar copleșitoare”.

Webb va permite un „salt cuantic pentru a înțelege cine suntem, cum am ajuns aici, ce suntem și cum a evoluat totul”, a spus el.

Telescopul Webb va face observații în principal în lumină infraroșie. Cu ajutorul oglinzii sale foarte mari, care este de șase ori mai mare decât oglinda telescopului spațial Hubble, Webb va putea detecta lumina infraroșie din stele și galaxii extrem de slabe, îndepărtate. Acest lucru îi va permite, în esență, să privească înapoi în timp la unele dintre cele mai vechi lumini din universul observabil.

„Va privi printr-o gaură de cheie din cer. Va privi în urmă cu peste 13 miliarde de ani pentru a capta lumina infraroșie de la formarea primei galaxii, la aproximativ 250 de milioane de ani după Big Bang, care a avut loc acum 13 miliarde și jumătate de ani”, a spus șeful NASA, notează Digi24.

Nelson a vorbit, de asemenea, despre capacitatea telescopului de a identifica și studia planetele care trec prin fața stelelor gazdă. Pe lângă detectarea exoplanetelor, Webb „va fi capabil să determine care este compoziția chimică din atmosfera acelei planete”, a spus Nelson.

„Vom începe să putem să ne dăm seama dacă există atmosfere locuibile precum a noastră. Va fi destul de interesant să aflăm asta,” a mai spus Nelson.

Itinerariul științific al Telescopului Webb are patru domenii principale de atenție: prima lumină din univers, nașterea stelelor și planetelor, cum și când s-au format primele galaxii ale universului și studiul exoplanetelor și al atmosferei lor. Aceste zone principale sunt doar un punct de plecare.

Planurile științifice ambițioase pentru James Webb includ căutarea vieții în afara Pământului și studiul materiei întunecate și al energiei întunecate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: