image
Sursa foto: anticorupție.md

O magistrată, sancționată pentru că nu a prezentat Declarația de avere: CSM nu a luat nicio atitudine

Magistrata Renata Popescu-Baltă de la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău a fost anterior sancționată cu 3000 de lei pentru că nu a depus Declarația de avere și interese personale pentru anul 2018. Consiliul Superior al Magistraturii nu a luat atitudine față de abaterea judecătoarei.

În procesul-verbal cu privire la contravenţie, întocmit în septembrie 2019, inspectorul de integritate Sergiu Popa a constatat că magistrata „nu a depus declarația de avere și interese personale anuală pentru anul 2018, având obligația de a o depune până la 31 martie 2019”.

La 25 noiembrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, i-a aplicat Renatei Popescu-Baltă o amendă contravențională în sumă de trei mii de lei. Procesul de judecată a avut loc în lipsa magistratei, care „fiind citată legal, nu s-a prezentat și nu a expediat în adresa instanței o careva înștiințare privind imposibilitatea de a se prezenta la ședința de judecată și nu a solicitat amânarea examinării cauzei”.

Decizia din 25 noiembrie 2019 a fost cu drept de atac în instanța ierarhic superioară. Pe portalul Curții de Apel Chișinău nu au fost găsite informații despre o eventuală contestație semnată de Renata Popescu-Baltă.

Consiliul Superior al Magistraturii nu a luat atitudine față de acest caz. Anterior, CSM i-a aplicat magistratei mai multe avertismente pentru abateri disciplinare comise în perioada 2015-2016, scrie anticorupție.md. La 28 ianuarie 2020, Completul de examinare a contestațiilor din cadrul CSM a respins plângerea unei femei care a reclamat pretinse abuzuri comise de Renata Popescu-Baltă. Două zile mai târziu, Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor de pe lângă CSM i-a acordat magistratei calificativul „foarte bine”.

Renata Popescu-Baltă activează în sistemul judecătoresc din iulie 2007. La începutul anului 2019, magistrata a fost transferată de la Anenii Noi la Judecătoria Chișinău.

Magistrata a depus Declarația de avere și interese personale pentru anul 2019 la 19 martie 2020. În documentul prezentat la Autoritatea Națională de Integritate, ea a raportat venituri salariale de 250,7 mii de lei. Popescu-Baltă a mai declarat și trei mașini mai vechi, dintre care una, fabricată în anul 2004, a fost cumpărată la începutul anului curent cu 1.200 de euro. În document nu se regăsesc informații despre bunuri imobile.

Noutăţile partenerilor

comentarii: