image
Sursa foto: Getty Images

De necrezut! Strategia pusă la cale de Manchester United pentru a-l convinge pe Erling Haaland să semneze

Erling Haaland (21 de ani) a impresionat în tricoul celor de la Borussia Dortmund și a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați și doriți fotbaliști ai lumii.

Se pare că șederea sa la Borussia Dortmund se apropie de sfârșit pentru că Haaland își dorească să facă pasul către un club de top, iar lupta pentru semnătura norvegianului este aprigă.

Nouarul de pe Westfalenstadion a fost curtat în ultimul timp de către Real Madrid, PSG, Manchester United sau Chelsea, dar și de către alți granzi europeni.

Totuși, în pole position pentru semnătura lui Erling Haaland se pare că se află Manchester United, iar acest lucru se datorează sosirii pe banca tehnică a lui Ralf Rangnick. Noul tehnician al ”diavolilor” după plecarea lui Ole Gunnar Solskjaer este cel care l-a descoperit pe Erling Haaland în urmă cu trei ani, atunci când starul de la Dortmund evolua la formația suedeză Molde. La acea vreme, Rangnick era directorul sportiv de la RB Salzburg și ar fi insistat pentru transferul norvegianului.

Astfel, ”diavolii” mizează pe noul as din mânecă pentru transferul lui Erling Haaland și chiar au mers până la capăt.

Potrivit Bild, în contractul pe care Ralf Rangnick îl are cu Manchester United există o clauză care prevede că tehnicianul va încasa pe lângă salariu o sumă de 10 milioane de euro dacă îl va convinge pe Erling Haaland să semneze.

Ralf Rangnick (63 de ani) a acceptat să ocupe funcția de antrenor interimar al lui Manchester United până la finalul acestui sezon, anunță The Athetlic, care precizează că germanul va semna un contract pe șase luni, iar ulterior, timp de doi ani, va avea asigurat un rol de consilier în cadrul clubului.

Ralf Rangnick, considerat un inovator domeniul antrenoratului, a fost până acum principal doar la cluburi din Germania, precum SC Korb, SSV Reutlingen, SSV Ulm, VfB Stuttgart, Schalke 04, Hoffenheim sau RB Leipzig. Germanul a ocupat și alte funcții de-a lungul carierei, precum cea de director sportiv la RB Salzburg (2012-2015), perioadă în care austriecii au câștigat două titluri și două Cupe.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: