image
Sursa foto: Getty Images

Rușinos! Decizia lui Juventus a stârnit furie în rândul fanilor: Nu vreau să susțin un astfel de club

Juventus și Inter Milano se vor întâlni în campionatul Italiei pe 1 martie, însă sunt șanse foarte mari ca partida să se joace fără spectatori, din cauza coronavirusului. "Bătrâna Doamnă" a luat o decizie care a stârnit controverse în rândul fanilor.

Gazzetta dello Sport a publicat un articol în ediția tipărită în care a anunțat că oficialii lui Juventus nu au de gând să returneze banii suporterilor care și-au cumpărat bilete pentru meci, chiar dacă partida se va juca fără spectatori și fanii nu le vor putea folosi.

Față de Juventus, Inter Milano va înapoia banii celor 30.000 de suporteri care și-au cumpărat bilete pentru meciul nerazzurrilor cu Ludogorets din Europa League. Fanii nu vor putea asista la această partidă tot din cauza coronavirusului.

La ultimul meci jucat pe teren propriu împotriva celor de la Inter, torinezii au încasat nu mai puțin de trei milioane de euro din bilete, așa că astfel se explică decizia controversată a conducerii campioanei Italiei.

Fanii au oferit mai multe reacții pe internet, iar unul dintre ei s-a arătat foarte supărat pe hotărârea echipei pe care o susține: "Ar trebui să dea banii fanilor înapoi, nu vreau să susțin un astfel de club, ahtiat după bani".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: