image
Sursa foto: facebook.com/AndreiNastase.DA

Conferința de presă a mișcării de Rezistență ACUM pe tema embargoului mediatic

Mișcarea de Rezistență ACUM a susținut astăzi o conferință de presă pe tema embargoului mediatic la care sunt supuși cetățenii Republicii Moldova. Anunțul despre conferință a fost făcut de liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, pe pagina sa de facebook.

„Începând cu 3 iunie, ziua în care peste 120 000 de chișinăuieni mi-au acordat votul lor pentru Primărie, conducerea Televiziunii publice Moldova 1 a decis că nu trebuie să mai apar pe acest post de televiziune. În fapt, cetățenii Moldovei sunt împiedicați, intenționat și programatic, să afle adevărul; iar ceea ce zilnic li se spune nu este altceva decât propaganda mincinoasă a celor care conduc astă statul captiv. Oamenii, la nivel european, inclusiv în RM, se informează, în proporție de peste 75%, uitându-se la televizor. Ca atare, embargoul institutit de personajele controlate de Plahotniuc, în ceea ce mă privește pe mine, pe Maia Sandu și pe oricare alt cetățean cu opinii diferite de ale mafioților nu face altceva decât să țină țara în întuneric. Un om educat este un om liber, iar un om corect informat nu poate fi stăpânit! Niciodată!

Miza mediatică în această țară este una cel puțin la fel de importantă ca și miza politică. Minciunile, dezinformarea, manipularea, fake news, știrile și reportajele făcute la comandă, defăimările și toate celelalte instrumente cu care sistemul oligarhic ține captiv un popor au transformat Moldova într-un spectacol de teatru!

Un spectacol în care oamenilor li se povestește despre o lume în care ei nu trăiesc, de fapt. Oamenii află de la televizor că ei trăiesc bine, când, de fapt, o duc foarte greu, li se spune că moldovenii se întorc acasă, când, de fapt, plecă din țară din ce în ce mai mulți, li se spune că acest Guvern muncește pentru oameni, când, de fapt, muncește pentru Plahotniuc și pentru camarila lui...și tot așa!

Moldova 1 nu face excepție! Este o televiziune de casă, decredibilizată complet, din cauza servilismului celor care o conduc! La Moldova 1 lucrează oameni de calitate, dar aceștia nu au putere de decizie, fac ceea ce li se spune!

Televiziunea publică nu a alocat niciodată spațiile necesare protestelor opoziției anti-oligarhice, deși este televiziune de interes național, nu un canal de desene animate. Când în PMAN au fost zeci de mii de oameni, aceasta a comunicat, în mod mincinos, că au fost doar câteva mii de protestatari! Jenant! Nu va transmite, probabil, nici duminică și nici luni, acțiunile naționale de protest!

Este evident faptul că și acest post TV este controlat de Plahotniuc și camarila sa. Atrag atenția celor care decid și și-au asumat, prin contracte de management, conducerea instituției că epoca „unicului conducător” va apune curând, iar noua putere democratică care va fi instalată prin vot popular la Chișinău, va evalua cu maxima corectitudine, prin instituțiile de resort, libere și profesioniste, inclusiv activitatea celor care astăzi cauționează embargoul informațional instituit de Plahotniuc.

Complicii vor răspunde în fața legii! Toți, fără excepție!

Media este cel mai sinistru complice al unei dictaturi, chiar și peste o justiție capturată! Nimic nu poate fi mai toxic pentru un popor decât perpetuarea minciunii și dezimformării. Spun asta de ani de zile.

Napoleon a spus câteva cuvinte memorabile! Acestea au rămas în istorie! Le spun și eu astăzi, cu speranța că vom înțelege cu toții cât de mult rău poate face țării presa aservită unei puteri ilegitime: „Dacă aș lăsa presa de capul ei, nu aș mai rezista la putere nici măcar 3 zile!”.

Vă aștept pe această pagină, live, începând cu ora 12.00, la o conferință de presă organizată de Miscarea de Rezistență ACUM pe tema embargoului mediatic la care sunt supuși cetățenii Republicii Moldova!”, a scris Andrei Năstase.

Urmăriți mai jos conferința de presă:

Noutăţile partenerilor

comentarii: