image
Sursa foto: Getty Images

Lewis Hamilton nu se simte demn de a purta distincţia de "Sir"

Campionul mondial de Formula 1, Lewis Hamilton, a afirmat că nu este demn pentru a primi titlul de cavaler al Marii Britanii, în contextul în care presa sportivă consideră că el ar trebui să fie recompensat cu această distincţie, la fel ca Sir Andy Murray (tenis) sau Sir Mo Farah (atletism), scrie dpa.

Lewis Hamilton (35 ani) concurează pentru Mercedes din 2013, după ce a debutat în Formula 1 sub culorile echipei McLaren, alături de care a cucerit de altfel primul său titlu mondial, în 2008. Britanicul a câştigat în Turcia al 94-lea său Grand Prix de Formula 1 şi al şaselea titlu de campion al lumii sub culorile constructorului german, după cele din 2014, 2015, 2017, 2018, 2019 şi 2020.

''Când mă gândesc la această onoare, mă gândesc la oameni cum a fost de exemplu bunicul meu, care a servit ţara în război. Mă uit la oameni care azi lucrează în spitale, medici şi asistente, salvând vieţi în această perioadă extrem de grea, mă gândesc la aceşti eroi necunoscuţi, nu mă uit la mine. Eu nu am salvat pe nimeni. Este o onoare deosebită acest titlu, foarte puţini oameni l-au primit'', a spus Hamilton pentru Autosport.

În 2020, Hamilton a doborât alte două recorduri deţinute de Michael Schumacher: cel al podiumurilor (163 faţă de 155) şi al numărului de victorii (94-91). Conducătorul echipei Mercedes, Toto Wolff, a anunţat că va demara în curând negocierile pentru prelungirea contractului lui Hamilton, scadent la finalul acestui sezon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: