image
Sursa foto: border.gov.md

A încercat să treacă ilegal frontiera; Un bărbat în vârstă de 40 de ani cercetat penal

Un bărbat a încercat să ajungă în orașul Bolgrad, Ucraina, prin ocolirea punctului de trecere pentru că nu deținea vreun act, însă a fost reținut de polițiștii de frontieră.Totul s-a întâmplat la data de 4 august curent.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani, este originar din raionul Taraclia, satul Budăi.

La Sectorul Poliției de Frontieră Vulcănești a fost receptionată o informație referitor la o tentativă de trecere ilegală a frontierei. Astfel, patrula mobilă a Sectorului aflată în misiune de serviciu s-a deplasat pe direcția localităților Mirnoe –Vinogradovca.

În urma acțiunilor întreprinse au identificat un bărbat ce se îndrepta cu pas grăbit spre linia de frontieră, prin ocolirea intenționată a punctului de trecere. După ce a fost monitorizată câteva clipe, persoana a fost reținută și solicitată să prezinte vreun act de identitate, fapt ce nu s-a întâmplat”, potrivit Poliției de Frontieră.

Cetățeanul a declarat că își dorea să ajungă la piața din orașul Bolgrad, Ucraina, iar din lipsa documentului de călătorie a recurs la această ilegalitate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: