image
Sursa foto: Jurnal.md

Dodon nu-și dă demisia; Deputat: „După mine, nu există deosebire între a da și a lua un culioc”

Președintele Igor Dodon susține că ar putea dizolva Parlamentul în ultimele șase luni de mandat dacă Curtea Constituțională decide în urma examinării sesizării depusă de socialistul Vasile Bolea, ca alegerile parlamentare anticipate pot avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. În același timp el exclude orice ipoteză înaintată de opoziție de a-și da demisia din funcția de președinte pentru a declanșa alegeri anticipate și, așa cum el însuși a spus, „pentru a curăța Parlamentul de oamenii lui Șor și Plahotniuc”.

Anterior liderul PAS, Maia Sandu a declarat că singura soluție constituțională pentru organizarea alegerilor anticipate în aceeași zi cu cele prezidențiale ar fi demisia lui Igor Dodon. Organizarea de noi alegeri ar permite curățarea parlamentului de corupți și oameni care nu reprezintă voința cetățenilor, dar și „șansa de a curăța președinția„de un președinte care a luat mită, așa cum se vede în imaginilde video”.

Igor Dodon a reiterat azi, în cadrul emisiunii sale Președintele răspunde” că nu are de gând să plece din această funcție. „Vrabia mălai visează. Dacă Curtea Constituțională va lua decizia și va spune că este posibil de organizat alegeri parlamentare anticipate în aceeași zi și președintele țării poate să dizolve Parlamentul în ultimele șase luni de mandat, atunci voi invita liderii politici la Președinție și vom discuta cum ar fi posibil acest lucru. În cazul în care nu va exista o majoritate parlamentară, vom pune punct, dar nu prin decizia de a-și da demisia președintele”, a menționat Igor Dodon, precizând că e dispus să-și ducă la bun sfârșit mandatul altfel ar provoca o criză politică și mai mare.

Declarația sa a fost criticată de deputatul Sergiu Litvinenco, care la rândul său a solicitat CC să se expună dacă e posibil ori nu să aibă loc alegeri anticipate în această toamnă în aceeași zi cu prezidențialele. În context, el se întreabă dacă tonul conciliant al președintelui nu înseamnă că acesta a ajuns la o nouă înțelegere cu oamenii lui Plahotniuc și Șor.

„Săptămânile trecute Dodon trâmbița pe la toate televiziunile lui că vrea alegeri parlamentare și prezidențiale pentru „a curăța Parlamentul de oamenii lui Plahotniuc și Șor” care îi cumpără deputații. A depus și o sesizare la Curtea Constituțională. Spunea asta deoarece știa: Constituția interzice aşa ceva.

După ce a fost identificată soluția juridică și constituțională pentru ca alegerile parlamentare și prezidențiale să aibă loc în aceeași zi, deja spune că nu mai vrea. Nu contează care sunt pretextele pe care le invocă, esențial este că nu mai vrea.

Ce să înțelegem de aici? Că Dodon s-a înțeles cu ”oamenii lui Plahotniuc și Șor”? Sau, totuși, s-a speriat că, în procesul de ”curățire a clasei politice de elemente criminale”, ar putea să fie afectat și el cu tot cu partidul lui? Că, după mine, nu există mare diferență între a da un „culioc” și a lua un culioc”, a menționat deputatul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: