image
Sursa foto: Getty Images

Așa arată discursul unui campion. Ce a spus Cristiano Ronaldo după ce a devenit cel mai bun marcator din istoria EURO

Cristiano Ronaldo (36 de ani) a devenit cel mai bun marcator din istoria Campionatului European, după "dubla" din meciul Ungaria - Portugalia, scor 0-3.

Ronaldo l-a depășit pe Michel Platini în clasamentul marcatorilor all-time de la EURO. Înaintea debutului de la EURO 2020, Ronaldo și Platini aveau câte 9 reușite la turneul final. Acum, Ronaldo are 11 goluri marcate la EURO.

Cristiano Ronaldo a fost desemnat la final cel mai bun jucător al partidei Ungaria - Portugalia și apoi a oferit un scurt discurs: "Era foarte important să câștigăm acest meci. A fost o partidă foarte dificilă, Ungaria s-a apărat timp de 90 de minute.

Am reușit să marcăm trei goluri în cele din urmă și sunt foarte recunoscător echipei pentru că m-a ajutat să înscriu de două ori și să primesc acest trofeu de om al meciului. Era crucial să pornim cu dreptul și să fim încrezători la următoarele jocuri. Acum trebuie doar să mergem înainte, nu putem merge înapoi. Trebuie să câștigăm și meciul următor", a spus Ronaldo, citat de Record.

Ungaria - Portugalia, primul meci al grupei F de la EURO 2020, s-a încheiat cu victoria campioanei en-titre pe Puskas Arena din Budapesta.

Portugalia și Ungaria fac parte din așa-numită grupă a "morții", având în vedere că aici au mai fost repartizate Germania și Franța, ultimele două câștigătoare ale Cupei Mondiale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: