Credinţele legate de Paștele Blajinilor au creat nedumeriri şi în rândul clericilor

Prima duminică după Paști este sărbătoarea Sfântului Toma, zis şi Toma necredinciosul. Acest apostol s-a îndoit şi n-a crezut că Isus Hristos a înviat până ce nu i-a pipăit rănile lăsate de cuie. Prin unele locuri această duminică se mai numeşte Paştile mici. Acum se pun pe morminte vase, care, după ce le slujeşte preotul, se dau de pomană de sufletele morţilor, cu colăcel şi lumânare. Copiilor li se mai dau şi ouă roşii. După ce se împart pomenile, se face o masă comună, timp în care clopotele trag fără încetare. Tot la Duminica Tomii se serbează, mai ales în Moldova, Paştele Blajinilor, deşi prin cele mai multe locuri acesta se ţine luni după Duminica Tomii.

În limba slavonă blajenie însemna „fericire cerească”, iar blajinii sunt fiinţe mitologice despre care se crede că trăiesc pe lângă apa Sâmbetei, la marginea pământului, şi că sunt supuşi lui Dumnezeu şi buni la inimă. În Bucovina, blajinii sunt numiţi rocmani, rohmani sau răhmani, cuvânt ce vine din ucraineanul rahman, de unde şi numele compozitorului Rahmaninov.

Credinţele legate de această zi şi de data când cade, care nu este aceeaşi peste tot, a creat nedumeriri şi în rândul clericilor. Iată ce scria un preot în 1894: „Aş întreba pe aceia cari se ocupă cu datinile poporale să binevoiască a ne da desluşire: ce sânt aşa-numitele Paştile răgmanilor? De multe ori m-a întrebat poporul când vor fi Paştile răgmanilor şi nu am ştiut să-i dau răspuns. […] Ce înseamnă şi când se ţin acele Paşti până acuma n-am putut afla. Aş fi mulţumitor aceluia care m-ar deştepta”.

Până a mă ocupa de tradiţiile populare, am avut, personal, aceeaşi dilemă. Bunica mea serba la Duminica Tomii, în alte părți se ţine luni după Duminica Tomii, unii bucovineni spun că se serbează joi după Paşti, alţii la două, trei sau chiar patru săptămâni după Paşti, într-o miercuri. Făcând, mai recent, un sondaj în câteva sate din Republica Moldova, nedumerirea mea în legătură cu ziua în care cade Paştile Blajinilor a crescut. În fiecare sat era în altă zi. Am înţeles abia când mi s-a explicat că, în perioada comunismului, fiind preoţi puţini, care slujeau în mai multe sate, pomenirea morţilor se făcea când o fixa preotul în agenda sa. Când anume le dăm de pomană celor adormiți este mai puţin important, totul este să-i pomenim şi să le fie ţărâna uşoară.

Blajinii sau rohmanii se spune că sunt oameni creştini care trăiesc într-o ţară depărtată, pe alt tărâm, pe unde trece apa Sâmbetei, în care se varsă toate râurile. Alţii zic că se trag din seminţia lui Adam şi trăiesc goi, la umbra pomilor, cu ale căror roade se hrănesc. Se mai crede că ei s-ar afla sub pământ, că sunt foarte evlavioşi şi că s-ar duce direct în rai. Cu femeile lor nu se întâlnesc decât o dată pe an, la Paşti, şi stau împreună numai treizeci de zile. Se zice că ei nu ştiu niciodată când cade sărbătoarea de Paşti, de aceea noi trebuie să le dăm de veste. Pentru aceasta, gospodinele, când fac pasca şi cozonacii de Paşti, aruncă găocile ouălor pe apă. Şi cojile de la ouăle roşii se dau, de asemenea pe apă. Când aceste găoci ajung la rohmani, atunci serbează şi ei Paştile. Se spune că este mare păcat dacă nu dai cojile de ouă pe apă, căci atunci ei n-ar mai şti când este Paştile, iar aceste ouă, când ajung la rohmani, se fac iarăşi ouă din care se înfruptă sufletele. Tot aşa, unele gospodine dau de Crăciun cojile de nucă pe apă, pentru ca rocmanii să afle când este Crăciunul. La Paştele blajinilor sau rohmanilor, toate ouăle rămase de la Paşti se dădeau de pomană, de-a dura, în grădină sau în curte, să le ia copiii şi femeile de sufletele celor morţi. Femeile ţin această zi mai ales ca să nu le doară picioarele şi mâinile. Se iese la iarbă verde cu băutură şi mâncare. Din fărâmăturile de mâncare şi din băutura vărsată pe jos se crede că gustă cei omorâţi, împuşcaţi, spânzuraţi sau înecaţi.

Rutenii şi huţulii din Bucovina au şi ei această sărbătoare şi, cum am mai spus, în ucraineană rahman înseamnă „blajin”, iar Paştele rohmanilor se numeşte Rahmanski welek – dyn. La Kuty, localitate din Ucraina, vestită pentru obiectele de ceramică făcute aici, se ţinea un mare iarmaroc al rahmanilor, Rachmanski jermarok. Ca toate credinţele, şi cele despre rohmani păstrează un văl enigmatic, îndemnându-te să crezi, iar nu să cercetezi. Să trăiţi, să-i pomeniţi pe cei plecaţi dintre noi.