image
Sursa foto: nordnews.md

VIDEO: Președintele socialist al raionului Rezina folosește mașina de serviciu în scopuri personale

Președintele consiliului raionul Rezina, Valeriu Ciorici, a fost suprins cu mașina de serviciu parcată în curtea casei sale din satul Țareuca. În loc să explice de ce folosește mașina de serviciu în scopuri personale, socialistul Ciorici a făcut-o pe neznaiul.

Contactat pentru o reacție președintele consiliului raionul Rezina, Valeriu Ciorici a refuzat să vorbească cu presa.

Valeriu Ciorici a fost ales în funcția de președinte al Consiliului raional Rezina pe 25 noiembrie 2019. Pentru candidatura lui Ciorici, care era în același timp, liderul fracțiunii PSRM în teritoriu, au votat 16 din 27 de consilieri ai raionului Rezina din fracțiunea PSRM, PDM și ȘOR. transmite NordNews.

Economist-contabil de profesie, socialistul Ciorici a mai deținut funcția de președinte al raionului Rezina în perioada 2003-2011, fiind pe atunci reprezentant al Partidului Comuniștilor. Din 2011 până în 2013, el a ocupat fotoliul de vicepreședinte.

În declarația de avere și interese personale pentru 2020, depusă la ANI pe data de 31 martie curent, alesul local a indicat un venit de 170 de mii de lei din salariul de președinte de raion. El a ridicat lunar o pensie de 6 mii de lei și a beneficiat de o indemnizație de 1875 de lei de la Consiliul Raional, dar și 600 de lei de la Consiliul Orășenesc Rezina. Familia Ciorici a mai obținut și un venit de 11 mii de lei sub formă de dobândă de la mai multe bănci unde, cumulativ, dețin un depozit de 302 mii de lei și 11 170 de dolari.

Potrivit aceluiași document, familia Ciorici locuiește într-o casă de 95 m.p., care are un garaj de 28 m.p. a căror valoare indicată este de 0 (!) lei. Acesta mai deține și câteva construcții accesorii cu suprafața totală de 343 m.p.

Alesul poporului este proprietar a două terenuri agricole, două terenuri intravilane, dar și a unui extravilan cu suprafața totală de 7,2 ha. Acesta nu indică că ar avea în proprietatea sa un automobil.

Noutăţile partenerilor

comentarii: