image
Sursa foto: jurnal.md

Ultima oră! După Statele Unite, și Marea Britanie impune sancțiuni împotriva lui Plahotniuc și Șor

Cetățenii moldoveni Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, fugari de justiția moldovenească, au fost astăzi sancționați de Guvernul Marii Britanii în temeiul Regulamentului privind sancțiunile anticorupție din Marea Britanie.

Astfel, orice active deținute de Plahotniuc sau Șor în Marea Britanie, sau în oricare dintre Teritoriile de peste mări ale Marii Britanii precum Insulele Virgine Britanice sau Insulele Cayman, vor fi înghețate.

Totodată, cetățenilor Marii Britanii li se va interzice toate tranzacțiile economice cu oricare dintre persoanele sancționate cărora li se refuză intrarea în Marea Britanie.

„Astăzi, de Ziua Mondială Anticorupție, aceste desemnări de sancțiuni oferă dovezi suplimentare ale angajamentului nostru de a combate corupția la nivel înalt în toate părțile lumii. Este, de asemenea, dovada angajamentului nostru continuu de a transforma Regatul Unit într-un teritoriu ostil pentru finanțe ilicite. Continuăm să ne bucurăm de o cooperare excelentă cu partenerii noștri moldoveni în progresul tuturor cererilor de asistență juridică reciprocă între cele două țări. Împreună, suntem dedicați combaterii corupției”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău.

Amintim că, la 26 octombrie, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat sancțiuni împotriva a doi oligarhi moldoveni, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, și a mai multor entități și persoane asociate acestora, pentru acțiuni legate de corupție sistemică și interferență în alegeri, susținute de Kremlin. Astfel, orice active în proprietatea lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, care se află în SUA, sau sunt deținute sau controlate de alte persoane în SUA, sunt blocate și trebuie raportate către Biroul de control al activelor străine al Trezoreriei SUA

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: