image
Sursa foto: politiacapitalei.md

Un tânăr din Fălești a furat un automobil pentru a se plimba și a provocat un accident rutier; Individul, reținut

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Fălești, a fost reținut, fiind suspectat că a furat un automobil.

Polițiștii IP Botanica au fost alertați pe data de 1 martie, de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, comunicând că i-a fost furat automobilul de marca ,,Volkswagen Golf 6”, ce era parcat în curtea blocului de pe strata Nicolae Titulescu.

În cadrul documentării, ofițerii de investigație au depistat automobilul la o parcare specială. Suspectul care a furat automobilul a fost implicat într-un accident rutier nu departe de locul de unde l-a furat. Atfel, prejudiciul cauzat părții vătămate a fost estimat la 20 000 de lei.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, afirmând că a furat automobilul pentru a se plimba, ulterior a pierdut controlul volanului, tamponând un alt automobil.

Tânărul este cercetat penal pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”, iar conform legislației, el riscă amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 de lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: