image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu / Jurnal.md

Diaspora, alături de cei de acasă: Donație în valoare de UN MILION DE LEI pentru șapte spitale din Republica Moldova // FOTO

Sunt plecați peste hotare să facă un ban, dar se gândesc la cei rămași acasă, cărora le este mai greu. Datorită diasporei, în cadrul unui proiect inițiat de Rotary e-Club of Moldova International, șapte instituții medicale din Republica Moldova vor beneficia de o donație de un milion de lei pentru a combate pandemia. Patru video-laringoscoape, în valoare de 168 de mii de lei, au ajuns astăzi la Spitalul de Urgență.

„Am ajuns la dumneavoastră cu o mică donație de patru video-laringoscoape în valoare de 168 de mii de lei, cu ele vă dorim să ajutați oamenii noștri. Acest Global Grant în valoare de un milion de lei l-am împărțit la 7 spitale din toată Republica Moldova. O părticică mică v-a revenit și dumneavoastră. Vreau să vă doresc, dragi medici, multă multă sănătate, multă forță, multă putere”, a declarat Luminița Gavriluța, președintele Rotary e-Club of Moldova International.

„Vrem să vă dorim din suflet în primul rând să folosiți aceste aparate, cum a spus medicul șef, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale atât de importante și necesare ca noi, fie că suntem de la distanță, fie cei din republică să ne bucurăm că dovediți acel rezultat major”, a adăugat Alexandru Robu, membru de onoare Rotary e-Club of Moldova International.

La rândul său, Mihai Ciocanu, directorul Spitalului de Urgență, a ținut să mulțumească pentru donație și să spună că echipamentele oferite sunt printre cele mai necesare.

„Vreau să vă mulțumim pentru această contribuție și pentru acest gest de solidaritate pe care dvs îl manifestați astăzi făcând aceste donații. Vreau să vă zic din start că aceste laringoscoape sunt aparatele cel mai des folosite în secțiile de terapie intensivă, reanimare și anestezie”, a spus directorul spitalului.

Beneficiarii proiectului inițiat de Rotary International sunt spitalele din Soroca, Strășeni, Cahul, Ștefan-Vodă, Glodeni, Spitalul de Psihiatrie din Bălți și Centrul de Medicină Urgentă din Chișinău.

ajutor diasporaajutor diaspora
ajutor diasporaajutor diaspora
ajutor diasporaajutor diaspora
ajutor diasporaajutor diaspora
ajutor diasporaajutor diaspora
ajutor diasporaajutor diaspora
ajutor diasporaajutor diaspora
ajutor diasporaajutor diaspora

Precizăm că proiectul Global Grant „Pentru ei – cei care au grijă de noi” a fost inițiat la sfârșitul lunii mai curent de către Rotary e-Club of Moldova International (District 2241) în colaborare cu Clubul Rotary Saint-Cloud (Districtul 1660), Franța, în cadrul Comitetului Inter-Țări Franța – România – Republica Moldova. Obiectivul proiectului este de a acorda sprijin în formă de echipamente și materiale medicale consumabile unui număr de 7 instituții medicale din Republica Moldova în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Suma totală colectată în cadrul acestui proiect este de aproximativ un milion de lei moldovenești (56 033 dolari SUA), aceasta fiind constituită din donațiile membrilor și prietenilor, a 9 Cluburi Rotary din Republica Moldova, România, Franța și Grecia, contribuția Districtului 2241 România și Republica Moldova, și contribuția Fundației Rotary International. Proiectul se desfășoară în perioada 15 mai – 30 noiembrie 2020.

Rotary International este una din cele mai numeroase organizații internaționale de binefacere, caritate și voluntariat din lume, care întrunește peste 1,2 milioane de membri în peste 200 de țări și teritorii. Împreună cu România, Republica Moldova face parte din Districtul 2241 al organizației.

Noutăţile partenerilor

comentarii: