image
Sursa foto: Profimedia

Zlatan Ibrahimovic vrea încă un sezon la AC Milan, deși va reveni pe teren peste jumătate de an

Zlatan Ibrahimovic (40 de ani) doreşte să-şi prelungească cu un sezon contractul cu echipa italiană de fotbal AC Milan şi urmează să se întâlnească în curând cu oficialii clubului pentru a pune la punct detaliile noului acord.

Ibrahimovic, care va împlini 41 de ani în luna octombrie, a marcat 8 goluri în 23 de meciuri disputate pe parcursul sezonului recent încheiat, ajutându-i pe milanezi să cucerească din nou titlul în Serie A, după o aşteptare de peste un deceniu.

Starul suedez s-a operat recent la genunchi şi nu va reveni pe gazon mai devreme de începutul anului viitor, notează Agerpres.

Chiar şi în aceste condiţii, însă, responsabilii lui AC Milan sunt dispuşi să-i ofere un nou contract, pentru ca vestiarul grupării "rossonera" să beneficieze în continuare de experienţa unui fotbalist de anvergura lui Ibrahimovic, care i-a ajutat să cucerească un nou "scudetto".

Ibrahimovic va avea însă un salariu mult mai mic decât cel încasat până acum (7 milioane de euro net pe sezon), urmând să fie remunerat în funcţie de meciurile disputate şi de obiective, conform ziarului italian.

După retragerea din activitate, Zlatan Ibrahimovic ar urma să îndeplinească rolul de ambasador al clubului AC Milan.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: