image
Sursa foto: fifa.com

Analiştii au anunţat cine va fi campioană mondială: Ce spun despre duelul Messi - Ronaldo

Cu doar trei zile înainte de startul Campionatului Mondial din Rusia, analiştii fac predicţii legate de viitoarea câştigătoare a trofeului Cupei Mondiale. Astfel, analiştii băncii de investiţii Goldman Sachs, cu sediul la New York, au prezis că Brazilia va câştiga titlul mondial la CM de fotbal 2018 din Rusia.

Naţionala "Selecao" va juca finala cu Germania, fiind de altfel o reeditare a semifinalei din 2014 când nemţii au zdrobit Brazilia cu 7-1.

Conform studiului ''Cupa Mondială şi Economia 2018'', elaborat de analiştii băncii care au luat în calcul diverse probabilităţi, simulări şi caracteristicile jucătorilor, inclusiv analize macroeconomice ale ţărilor participante, în semifinale, Brazilia va învinge Franţa, iar Germania va dispune de Portugalia. În sferturi, Franţa va elimina Spania, Brazilia pe Belgia, Portugalia pe Argentina şi Germania pe Anglia.

Uruguay, Mexic, Islanda, Polonia, Arabia Saudită, Australia, Elveţia şi Columbia vor trece de faza grupelor, dar se vor opri în optimi, scrie digisport.ro.

Analiştii de la banca americană întocmesc acest studiu începând cu ediţia 1998 a CM din Franţa. La ediţiile 2010 (Africa de Sud) şi 2014 (Brazilia), a fost pronosticată victoria Braziliei, care nu a fost confirmată. Spania s-a impus la CM 2010 şi Germania la CM 2014.

Campionatul Mondial din Rusia începe în joi, 14 iunie cu meciul de deschidere dintre țara gazdă și Arabia Saudită și se încheie duminică, 15 iulie, cu marea finală. 32 de echipe vor lua startul în competiția din Rusia, unde se vor disputa în total 64 de partide pentru a afla ce națională va ridica trofeul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: