image
Sursa foto: Gettyimages

Ambasada României la Moscova a publicat lista cu cei 20.000 de prizonieri români deportaţi, decedaţi şi înhumaţi în Rusia

Ambasada României la Moscova anunţă că a finalizat lista nominală a celor peste 20.000 de prizonieri de război şi civili deportaţi decedaţi în lagărele, spitalele şi obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse în perioada 1941-1956, potrivit Agerpres. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au căzut prizonieri pe teritoriul actual al Rusiei circa 230.000 de militari români.

După ce, anul trecut, a fost prezentat un prim tabel, cu datele de identificare a 10.724 de prizonieri înhumaţi în cimitirele multinaţionale de pe teritoriul Federaţiei Ruse, Ambasada României la Moscova a publicat acum lista nominală integrală a celor care au putut fi identificaţi în timpul cercetărilor în arhivele ruse, efectuate de misiunea diplomatică timp de un deceniu.

Lista finală cuprinde datele (numele, prenumele, anul naşterii, gradul militar, data şi locul decesului - numărul lagărului sau al spitalului) a 20.718 prizonieri de război şi civili deportaţi români, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele, obiectivele speciale NKVD-MVD şi batalioanele de muncă sovietice şi înhumaţi pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse.

„În Săptămâna Patimilor şi în contextul nefericit al pandemiei COVID-19, sunt în măsură să anunţ că Ambasada României la Moscova a finalizat procesul elaborării LISTEI NOMINALE INTEGRALE A 20.718 PRIZONIERI DE RĂZBOI (MILITARI) ŞI „INTERNAŢI” (CIVILI DEPORTAŢI) ROMÂNI, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele şi obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse. 20.718 este numărul maxim de prizonieri de război şi „internaţi” civili - cetăţeni români decedaţi în Rusia care a putut fi identificat în timpul cercetărilor în arhivele ruse, efectuate de misiunea noastră diplomatică timp de 10 ani (2009-2019)”, a transmis, joi, pe contul său de Facebook, ambasadorul Vasile Soare.

Listă este însoţită de anexa „Locurile de amplasare a cimitirelor multinaţionale de pe teritoriul actualei Federaţii Ruse, în care sunt înhumaţi prizonieri de război şi „internaţi” civili români decedaţi în anii 1941-1956”.

Potrivit cercetărilor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au căzut prizonieri pe teritoriul actual al Rusiei circa 230.000 de militari români, din care în jur de 65.000-66.000 au murit în lagărele de acolo.

Noutăţile partenerilor

comentarii: