image
Sursa foto: Radio Europa Liberă

Sorin Ioniță, despre infectarea cadrelor medicale din RM: „În următoarele săptămâni va veni greul peste noi”

„Mi-e teamă în spitalele moldovenești nu vom avea de unde aducem oameni(n.red. cadre medicale) dacă ei continuă se infecteze. Aici se vede vulnerabilitatea din sistem. Cine-i va îngriji pe ceilalți dacă pui medicii în carantină? Trebuie vorbim de ture lungi de 32 de ore, nu 8 ore, așa ca pacienții nu infecteze tot personalul medical. Și orice necesitate medicală trebuie fie tratată ca o potențială victimă de Covid-19”, sunt declarațiile făcute de președintele Expert - Forum România, Sorin Ioniță, în cadrul unei intervenții prin Skype, în direct la emisiunea „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

În contextul pandemiei de COVID-19, la nivel modial, ar putea exista un blocaj din cauza lipsei de echipament necesar pentru cadrele medicale. Asta nu pentru că n-ar exista finanțe pentru procrurarea lor, ci pentru că ar putea ca acestea să nu se găsească pe piață.

„Republica Moldova nu avea până ieri un sprijin solid din afară, de la UE, de la NATO așa cum România a avut. România a avut alocări bugetare foarte mari pe care nici nu le-a putut cheltui. De ieri s-a dat un pachet de asistență pentru țările pe acord de asociere, dar veți vedea că degeaba ai bani dacă nu poți să-i cheltui, dacă nu găsești materiale, măști, halate, combinezoane, ventilatoare”, a mai spus președintele Expert - Forum România, Sorin Ioniță, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Ioniță a mai specificat că: „Medici nu poți să cumperi. Asta e marea problemă. Noi, România, aveam 2 mari priorități când a început criza asta. Unul, să gestionăm aceste fluxuri de cetățeni care se întorc înapoi, să nu intre în contact cu cei de acasă, să-i putem izola, cred că asta în Moldova NU s-a făcut foarte bine. Și doi, să ne protejăm cadrele medicale pentru că ei sunt primii expuși și dacă ei cad rămânem fără nicio acoperire”.

Despre infectările cu COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali, Sorin Ioniță a declarat că la nivel de management al spitalelor trebuie luate anumite decizii care să producă niște circuite separate.

„Ați văzut în Lombardia, din toate cazurile 10% erau personal medical, dar ei aveau de unde să aducă, linia întâia, linia a doua. Mi-e teamă că în spitalele moldovenești nu vom avea de unde să aducem oameni(n.red. cadre medicale) dacă ei continuă să se infecteze. Cazuri nu sunt foarte multe acum în Moldova, chiar mă uitam pe tabeluri. Aici se vede vulnerabilitatea din sistem. Cine-i va îngriji pe ceilalți dacă pui medicii în carantină?

Trebuie să ne ținem de ei, de unde este, de unde nu este să luăm echipamente, să facă niște proceduri, circuite separate în spitale, e primul lucru de făcut!!! Trebuie să vorbim de ture lungi de 32 de ore, nu 8 ore, așa ca pacienții să nu infecteze tot personalul medical. Și orice necesitate medicală trebuie să fie tratată ca o potențială victimă de Covid-19. Cu toate măsurile de protecție. E o disciplină nemțească cu care noi încă nu suntem obișnuiți”, precizează Ioniță.

Sorin Ioniță a mai spus că în două, trei săptămâni „va veni greul peste noi”.

„Acolo trebuie să avem grijă de cadrele medicale ca să aibă cine să ne îngrijească. Că dacă i-am pus pe toți în izolare și cad toți bolnavi ce o să facem?! Ne uităm unii la alții!”, a conchis expertul.

Ce alte declarații au mai fost făcute puteți afla vizionând integral emisiunea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: