image
Sursa foto: mitropolia.md

Dodon anunță că Focul Haric va ajunge „în casele tuturor”

În acest an, Slujba de Paști va fi fără participarea directă a enoriașilor, iar Paștele Blajinilor va fi marcat în luna iunie. Focul Haric va fi adus totuși, deși anterior se renunțase la acest lucru din cauza pandemiei COVID-19.

„Am avut astăzi o întâlnire cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. L-am informat pe ÎPS Mitropolitul Vladimir că în urma apelului pe care l-am făcut, mai mulți creștini cu posibilități și-au unit eforturile pentru a aduce și în acest an în țara noastră Focul Haric. Am mulțumit conducerii Mitropoliei pentru înțelegerea și grija pe care o manifestă pentru cetățenii noștri și le mulțumesc tuturor celor care își oferă sprijinul pentru ca serviciile religioase și Focul Haric să poată ajunge în casele tuturor moldovenilor”, a anunțat Igor Dodon pe pagina sa de facebook.

„Focul sfânt va fi adus de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, şi va fi distribuit delegaţiilor eparhiilor din cadrul Mitropoliei noastre la Aeroportul Internaţional Chișinău, care ulterior va fi repartizat prin protopopiate fiecărei parohii”, se anunță și pe site-ul Mitropoliei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: