image
Sursa foto: Getty Images

Joe Biden, la tribuna ONU: Lumea democratică este peste tot, o vedem în moldovenii mândri care au adus victoria democrației

Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a referit cu puțin timp în urmă în cadrul discursului său susţinut la dezbaterile celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale ONU, și la Republica Moldova.

„Adevărul este că lumea democratică este pretutindeni.

Trăieşte în activişti anticorupţie, în apărători ai drepturilor omului, jurnalişti, militanţii pentru pace. (…)

Trăieşte în moldovenii mândri, care au reuşit o victorie răsunătoare pentru forţele democraţiei, oferind un mandat puternic de a lupta împotriva corupției politice și pentru a construi o economie mai incluzivă””, a spus Joe Biden.

Președintele Maia Sandu a mulțumit președintelui SUA într-un mesaj postat pe pagina sa oficială de facebook.

„Mulțumim domnului Joe Biden, Președintele Statelor Unite, pentru aprecierea alegerii concetățenilor noștri de a lupta pentru democrație, a combate corupția și a dezvolta o economie mai incluzivă, în cadrul mesajului Domniei sale de la tribuna ONU”, a menționat Maia Sandu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: