image
Sursa foto: cna.md

Mandate de arestare pe numele a patru medici-experți, reținuți de CNA în dosarele acordării gradelor de invaliditate

Patru medici-experţi, reţinuţi de CNA în dosarele acordării gradelor de invaliditate contra-cost au primit mandate de arestare, la demersul procurorilor anticorupţie. Instanţa de judecată a decis plasarea în arest a acestora pe diferite termen, cuprinse între 15 şi 30 de zile. Astfel, trei persoane urmează a fi plasate în Penitenciarul 13, iar una din ele – la domiciliu.

Alte două persoane se află în izolatorul CNA pe un termen de 72 de ore, urmând ca procurorii să ceară instanţei mandate de arestare pe numele lor. O persoană (intermediar) din cele șapte reţinute ieri a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei, colaborează cu ancheta şi este cercetată în stare de libertate.

CNA şi procurorii anticorupţie au operat percheziţii în cadrul a peste 40 de cauze penale, pornite pe fapte de corupţie, comise de către angajaţi ai Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă. Şapte medici-experţi şi intermediari au fost reţinuţi, iar în total, în jur de 20 de persoane, printre care medici-experţi şi intermediari, sunt suspectate de complicitate la schema de acordare contra mită a gradelor de dizabilitate.

Centrul Naţional Anticorupţie face un apel către cei care au avut de suferit de pe urma acţiunilor ilegale ale angajaţilor CNDDCM sau ale unor terţi să sune la linia naţională anticorupţie 0 800 55555 sau să depună denunţ oficial la sediul CNA.

cna.mdcna.md

cna.mdcna.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: