image
Sursa foto: army.gov.md

Pensionarii își vor primi și în această lună pensiile la domiciliu pentru a evita riscurile contaminării cu Covid-19

Pensionarii își vor primi și în această lună pensiile la domiciliu pentru a evita riscurile contaminării cu Covid-19. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Ion Chicu.

Prim-ministrul a menționat că reprezentanții întreprinderii „Poșta Moldovei” vor asigura distribuirea pensiilor pentru persoanele în etate la domiciliu, deoarece riscul contaminării cu Covid-19 încă persistă. „Vă rog să așteptați să vi se aducă pensiile acasă, cum a fost și în aprilie”, a spus Chicu.

Totodată el a menționat că de azi bugetarii activează într-un regim special. Administratori, conducătorii au dreptul să solicite prezența la locul de muncă a funcționarilor care sunt necesari. O parte, însă, vor continua să activeze de la domiciliu

În context, premierul a informat de ce o bună parte din achiziția de echipament medical rămâne în stocuri. „Guvernul se pregătește pentru un eventual, al doilea val. Sperăm că nu va fi, dar vom fi pregătiți. O parte din echipament îl distribuim, o parte e pentru a pregăti rezerva de echipamente. Atunci când am adus din China, din banii noștri, o mare parte este distribuit, dar și depozitat, așa cum se cere efectuăm o rezervă conform normativelor”, a spus Ion Chicu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: