image
Sursa foto: Getty Images

Mai bine ai găsi un vaccin: Replica dură de la Lazio după o glumă a medicului şef din Italia despre reluarea Serie A

Scandal în Italia după declaraţiile directorului Departamentului de boli infecţioase din cadrul Institutului de sănătate publică.

Medicul Giovanni Rezza a anunţat că se opune reluării campionatului în luna mai şi a vrut să glumească pe această temă.

"Fotbalul e un sport de contact, există riscuri mari de contaminare chiar dacă s-ar efectua teste frecvent. Dar decizia aparţine guvernului. Oricum, eu ca fan al Romei, aş anula totul!," a fost mesajul celui care face parte şi din Comitetul de combatere a epidemiei de COVID-19.

Reacţia rivalilor de la Lazio nu a întârziat, mai ales că clubul patronat de Claudio Lotito insistă pentru ca Serie A să fie reluată cât mai curând.

"Se pare că boala afectează şi creierul. Ar fi mai bine ca el să fie preocupat de găsirea unui vaccin contra acestui virus decât să facă glume de suporter, " a venit replica directorului de comunicare de la Lazio, Arturo Diaconale.

Astfel, chiar dacă meciurile ar putea să se reia în mai, acestea ar urma să se dispute cu tribunele goale tocmai până anul viitor.

Aşadar, abia în ianuarie 2021 vor putea suporterii să revină în tribune, după modelul din Bundesliga, care intenţionează să aplice decizia şi să încheie acest sezon la finalul lui iunie.

Italia a fost una dintre primele ţări care şi-au întrerupt fotbalul, pe 12 martie, iar de atunci s-au luat în calcul mai multe variante pentru reluare, cea mai optimistă fiind pe 4 mai, însă atunci ar urma ca jucătorii să revină la antrenamente.

Asta înseamnă că va mai trebui să treacă aproape o lună de pregătire pentru jucători înainte ca meciurile să înceapă efectiv, iar data aşteptată pentru primul meci ar urma să fie 31 mai.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: