image
Sursa foto: Getty Images

Donald Trump, tot mai singur; Încă patru oficiali cu rol cheie în administrația SUA îl părăsesc brusc

Doi dintre secretarii de stat ai președintelui Donald Trump și-au anunțat demisia după protestele violente de miercuri de la Capitoliu. Este vorba despre secretarul pentru transporturi Elaine Chao și secretarul pentru educație Betsy DeVos, scrie CNN, citată de Digi24.

Ei sunt printre oficialii administrației americane care au anunțat că vor demisiona din funcții după atacul violent.

Într-o declarație, Elaine Chao a scris că va demisiona efectiv luni și că este "profund tulburată" de evenimentele desfășurate în clădirea Congresului.

"Sunt extrem de mândră de numeroasele realizări pe care am reușit să le avem împreună pentru țara noastră", a transmis ea.

"A fost onoarea vieții mele să servesc Departamentul pentru Transporturi din SUA", a scris ea pe Twitter joi.

La rândul ei, Betsy DeVos i-a trimis joi o scrisoare lui Donald Trump în care își anunța demisia după evenimentele de miercuri, pe care le-a numit marcante pentru SUA.

"Copiii urmăresc toate acestea și învață de la noi. Cred că fiecare avem obligația morală de a avea o judecată corectă și de a modela comportamentul pe care sperăm să-l imite. Ei trebuie să știe de la noi că America este mai mare decât ceea ce s-a întâmplat ieri.", a transmis ea.

Dr. Elinore F. McCance-Katz, secretar adjunct la Departamentul de Sănătate, a demisionat și ea joi. În scrisoarea de demisie a spus că deși plănuise să rămână în funcție până la următoarea administrație, "planurile ei s-au schimbat brusc" miercuri seară, când a văzut "atacurile violente de la Capitoluliu".

"Cred că acest comportament a fost total inacceptabil și, în inima mea, pur și simplu nu sunt în măsură să continui", a scris ea.

"Pentru că eu cred că sănătatea mintală a oamenilor noștri care au suferit atât de mult sub stresul COVID-19, și acum cu dezordinea națiunii noastre după  întrebările ridicate despre alegerile la prezidențiale, nu pot susține un limbaj care are ca rezultat incitarea violenței și care riscă însăși existența noastră", a adăugat ea.

Și Anthony Ruggiero, director în Consiliul Național de Securitate, a demisionat joi, în semn de protest față de incitarea de către președinte a protestelor susținătorilor de la Capitol, potrivit unei surse apropiate acestuia. Ruggiero este un expert cheie în Asia de Est.

Imediat după violențele de miercuri, și-au anunțat demisia Matt Pottinger, consilierul adjunct pentru securitate națională al Casei Albe, Sarah Matthews, responsabilă de relația cu presa, Rickie Niceta, membră a echipei de evenimente, Robert O’Brien, consilierul pe probleme de securitate, adjunctul șefului staffului de la Casa Albă, Chris Liddell și șefa de cabinet a Melaniei Trump, Stephanie Grisham.

Citeşte mai mult despre

comentarii: