image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

ZI ISTORICĂ: Maia Sandu a depus jurământul de președinte; „Cu prețioasele voastre speranțe intru azi pe poarta Președinției”

Maia Sandu este noul președinte al Republicii Moldova. Ceremonia de învestire a avut loc astăzi, la Palatul Republicii.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”, a fost jurământul rostit de noul președinte al RM.

11:37 // Ceremonia solemnă s-a încheiat în aplauzele invitaților.

11:15 // Noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, își susține primul discurs din noua funcție.

„Niciodată într-o țară cu probleme ca RM, fără entuziasmul, implicarea și perseverența dvs. un om ca mine nu ar fi ajuns președinte. Sunt una dintre voi, un om simplu, o fiică a acestui pământ care a intrat în funcție supărată pe corupția din această țară. În noiembrie ați oferit cel mai mare capital de încredere unui președinte. Cu prețioasele voastre speranțe intru azi pe poarta Președinției”, a declarat Maia Sandu.

„Celor care ați înțeles că RM are nevoie de fiecare dintre noi vreau să vă mulțumesc din suflet și vreau să vă rog să mergem în continuare împreună. Victoria trebuie să fie a țării, nu a politicienilor. Am planuri mari pentru țara noastră, dar nu pot să le realizez de una singură. Am nevoie de ajutorul vostru, dragi cetățeni. Avem nevoie unul de altul pentru a face ordine. Știu că așteptările sunt mari, iar provocările sunt și mai mari. Trăim vremuri foarte grele. În plină criză sanitară și economică suntem supuși unui atac violent din partea corupților”, a continuat noul președinte al RM.

Maia Sandu a criticat dur deputații corupți și a declarat că, din postura de președinte, va apăra interesele oamenilor de afaceri care au de suferit de pe urma funcționarilor corupți.

„Vreau un stat orientat către oameni și către viitor. Vreau infrastructură europeană, vreau educație de calitate, vreau ca pensionarii să aibă o bătrânețe asigurată, vreau să refacem încrederea oamenilor în țară”, a continuat Maia Sandu.

„Vor fi puse bețe în roate, vor fi încercări de dezbinare, dar noi nu vom conteni să cerem dreptate pentru oamenii muncitori ai Moldovei. Vreau să fim mândri de cum va arăta Moldova peste patru ani. Voi fi un președinte transparent șid eschis, care recunoaște atunci când greșește și care este în continuare în contact cu oamenii. Vor fi un președinte care nu va fi implicat niciodată în scheme de corupție și care nu-i va menaja pe corupți. Voi fi președintele integrării europene care va scoate țara din izolare internațională”, a mai spus noul președinte al Republicii Moldova.

Maia Sandu și-a continuat discursul în limba rusă, apoi în cea găgăuză.

„Moldova este țara oamenilor buni, a celor care muncesc cinstit. Vă cunosc și știu că sunteți mulți. Vă promit că voi respecta pe toți indiferent de etnie, limbă vorbită, etc. Sunt președinte vostru și puteți conta pe mine”, a conchis Maia Sandu.

11:12 // Maia Sandu a depus jurământul de președinte al Republicii Moldova.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”.

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a anunțat oficial: „Maia Sandu intră de astăzi în exercițiul funcției de președinte al RM”.

jurământ Maia Sandujurământ Maia Sandu
jurământ Maia Sandujurământ Maia Sandu
jurământ Maia Sandujurământ Maia Sandu
jurământ Maia Sandujurământ Maia Sandu
jurământ Maia Sandujurământ Maia Sandu
jurământ Maia Sandujurământ Maia Sandu
jurământ Maia Sandujurământ Maia Sandu

11:09 // Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, prezintă invitaților hotărârea Curții privind validarea alegerilor prezidențiale câștigate de Maia Sandu.

11:07 // Ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de președinte a început cu intonarea imnului de stat.

11:03 // Maia Sandu a fost aplaudată de mai mulți oameni adunați la Palatul Republicii, acolo unde urmează să înceapă ceremonia de învestire a sa în funcția de președinte al RM.

Maia SanduMaia Sandu

__________

La Palatul Republicii urmează să înceapă în scurt timp ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova.

Începând cu ora 11:00, urmăriți LIVE evenimentul pe pagina de facebook a Jurnal.md, dar și în direct la Jurnal TV.

LIVE: Învestirea Maiei Sandu în funcția de președinte

LIVE: Învestirea Maiei Sandu în funcția de președinte; Cine sunt primii sosiți la Palatul Republicii Publicată de Jurnal.md pe Joi, 24 decembrie 2020

învestireînvestire
învestireînvestire
învestireînvestire
învestireînvestire

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: