image
Sursa foto: CNN

Detaliul controversat care apare în filmarea discursului conciliant de Crăciun al reginei Elizabeta a II-a

Apelul la pace, înţelegere şi depăşire a disensiunilor lansat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii în discursul de Crăciun a fost primit în general favorabil, dar au fost şi controverse pe reţele de socializare online, unii comentatori criticând decorul în loc de a se concentra pe conţinut.

Regina Elizabeth a vorbit în discursul de Crăciun despre starea societăţii, despre criza Brexit şi despre austeritate. Şeful statului britanic a lăudat rolul Comunităţii Naţiunilor (Commonwealth of Nations) în menţinerea "relaţiilor de afecţiune" şi în "dorinţa comună de a trăi într-o lume mai bună şi mai paşnică".

"În pofida disensiunilor profunde, a trata o persoană cu respect şi ca pe o fiinţă umană este întotdeauna un prim pas bun spre o mai bună înţelegere", a afirmat regina.

Însă, în loc să se concentreze pe conţinutul mesajului transmis de monarhul britanic, unii utilizatori de Twitter au denunţat decorul opulent în care a fost filmată regina, în special din cauza observării unui pian aurit în Palatul Buckingham.

"Regina Elizabeth are un pian aurit (evident, pentru că îl are), iar Twitterul nu ştie să gestioneze situaţia", comentează site-ul Yahoo News.

Publicaţia Daily Telegraph observă că mesajul de Crăciun al reginei s-a concentrat pe depăşirea "disensiunilor profunde".

Cotidianul The Times a remarcat un mesaj de bunăvoinţă adresat tuturor, iar Daily Mail şi Daily Express au notat că regina vrea reconcilierea naţională în contextul crizei politice generate de planul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Doar tabloidul Daily Mirror a titrat că "Discursul reginei în faţa unui pian aurit a fost criticat".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: