„Salutare, sunt Navalnâi. Mi-e dor de voi. Deocamdată așa și nu pot să fac nimic, dar iată ieri am putut să respir de sine stătător o zi întreagă. Absolut de sine stătător. Niciun ajutor, nici cel mai simplu ventilator n-am folosit. Mi-a plăcut foarte mult. Un proces uimitor și subestimat de mulți. Recomand.”, a scris Navalnâi în postarea sa.

Mesajul însoțește o poză cu familia, în imagine Navalnâi apărând slăbit vizibil.

NavalnâiNavalnâi

Alexei Navalnâi, în vârstă de 44 de ani, ar fi fost otrăvit pe 20 august. Atunci i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se întorcea din Siberia la Moscova. Spitalizat iniţial la Omsk, în Siberia, el a fost transferat la 22 august în Germania, unde medicii au anunțat, în urma testelor efectuate, că Navalnâi a fost otrăvit cu o neurotoxină de tip Noviciok, acuzație pe care Rusia o respinge.

În timpul reuniunii Consiliului de Securitate ONU, Statele Unite și țările europene au ridicat subiectul otrăvirii lui Navalnâi, deși nu se afla pe agenda oficială, moment în care ambasadorul rus a acuzat „o înscenare" și a întrebat cine va profita de tot scandalul.

Guvernul german spune că testele de sânge prelevate de la liderul opoziției ruse Alexei Navalnâi relevă prezența unei neurotoxine din grupul Noviciok. Aceasta substanță este una de proveniență sovietică și era produsă în special în scop militar, armata rusă având această capacitate.

Echipa lui Navalnâi susține că a fost deliberat otrăvit și a dat vina pe Kremlin. Medicii ruși din Omsk care l-au tratat pe Navalnîi au spus că testele lor nu au relevat nicio urmă de otravă în organismul lui Navalnâi.

Și secretarul de stat american Mike Pompeo s-a exprimat explicit privind implicarea oficialilor ruși de rang înalt în otrăvirea lui Navalnâi. Mike Pompeo a afirmat că oamenii din întreaga lume „văd acest tip de activitate pentru ceea ce este. Și când văd efortul de otrăvire a unui dizident, și recunosc că este o șansă substanțială ca aceasta să vină chiar de la oficiali ruși de rang înalt, nu cred că este bine pentru poporul rus".

Rusia a respins mereu acuzațiile, la fel ca și în cazul fostului spion Serghei Skripal, otrăvit tot cu Noviciok pe tărâm britanic, la Salisbury, în 2018.

Între timp, cresc presiunile externe pentru ca Rusia să colaboreze într-o anchetă internațională independentă privind otrăvirea lui Navalnâi, anchetă care ar putea fi coordonată de Organizația pentru interzicerea armelor chimice.

Germania a amenințat Rusia că va bloca finalizarea construcției gazoductului Nord Stream 2, care urmează să aducă gaz rusesc în Europa prin Marea Baltică, proiect pe care nemții l-au sprijinit îndelung, în ciuda protestelor oficialilor americani sau a celor din mai multe state est-europene.

În lipsa unei cooperări, Rusia ar putea fi confruntată cu noi sancțiuni, precum a fost cazul și după otrăvirea lui Skripal. Totuși, UE a subliniat că așteaptă „o anchetă transparentă şi exhaustivă" asupra otrăvirii opozantului Alexei Navalnîi şi aşteaptă să analizeze concluziile acesteia înainte de a lua în considerare eventuale sancţiuni.