Moldoveanul Arslan Safarmatov, rănit în Ucraina, a revenit acasă; „Mă duc înapoi, să le bat botul la ruși” // INTERVIU

Menționăm că Safarmatov a luptat și în războiul din Transnistria, fiind singurul ostaș moldovean care a revenit atunci pe câmpul de luptă după ce a fost la un pas de moarte, fiind împușcat la distanța de un centimetru de la inimă și rămânând fără jumătate dintr-un plămân.

După ultima traumă, Arslan se deplasează cu greu. L-am vizitat acasă, iar înainte de a începe interviul propriu-zis, el și-a descărcat tot amarul pe poliția de frontieră și vameșii moldoveni, care l-ar fi ținut în vamă ore în șir, înainte de a-i permite să-și continue drumul spre Chișinău.

„Ai noștri m-au anunțat în căutare”

- M-au reținut în vamă, au zis că-s anunțat în căutare. „Ce, v-ați ieșit din minți?”, i-am întrebat. Ei nu știau ce să facă și au sunat într-o parte, în alta, și peste vreo oră au primit indicații să-mi scuture toate hainele și gențile. Cred că arme căutau, dar n-au găsit nimic și numai atunci mi-au dat drumul.

- De ce erai anunțat în căutare?

- Pentru că am luptat în Ucraina, cred că. Ei au listele cu cei care luptă. Înainte de aceasta, camarazii mei i-au întrebat pe Vasiloi și pe Revenco dacă băieții care luptă pentru Ucraina vor fi reținuți când vor reveni acasă. Li s-a spus că nu, Doamne ferește, și când colo văd că-s anunțat în căutare... Numai într-o țară debilă, fără control, pot să facă așa ceva.

jurnal.md

- Polițiștilor de frontieră le-ai spus că ai fost la război?

- Nu le-am spus. Nici nu m-au întrebat, ei știau. După ce m-au verificat pe mine, s-au legat de taximetristul care mă aducea din Ucraina, moldovean și el. Căci pănâ la vamă m-au adus prietenii mei din Ucraina, dar ei n-au vrut să treacă hotarul cu mașinile lor și mi-au găsit un taxi chiar la intrarea în vamă.

- Cu ce gânduri ai revenit acasă?

- Să mă lecuiesc și să mă duc înapoi, să le bat botul la ruși, să lupt până la biruință. Acum am 30 de zile de concediu, după ce am fost rănit.

„Rușii îs zombați și plini cu narcotice”

- Povestește-ne despre ziua în care ai fost rănit.

- Pe 2 iunie, am intrat în Severodonețk. Ni s-a spus să eliberăm o casă, în care erau vreo 20 de ruși, pe care i-am trimis pe lumea cealaltă, la concertul lui Kobzon. Luptele din acea zi au fost slabe, atacurile grele s-au pornit dimineața, pe la ora șase. Atunci am ucis în ruși ca în hoții de cai. Eu aveam 15 port încărcătoare cu cartușe și le-am reîncărcat de trei ori. Să știți că rușii îs zombați și plini cu narcotice. Dacă el e rănit la picior, se ridică și atacă mai departe, nu simte durerea... Dar în noaptea din ajun, când eram de gardă, am auzit că după casa vecină celei pe care am ocupat-o se lucra cu tehnică. De aceea, pe la ora nouă, când luptele s-au oprit, i-am spus comandantului să transmită la ai noștri să nu împuște, pentru că mă duc să văd ce e acolo.

Am mers împreună cu un brazilian - un băiat foarte bine pregătit, în vârstă de vreo 40 de ani. Voiam să rupem ușa la vreun apartament, ca să înțelegem ce se întâmplă după casă, dar toate ușile de la intrarea în clădire erau încuiate. Când să ne întoarcem, eu am trecut primul și i-am spus brazilianului să grăbească pasul, dar el puțin s-a reținut și în timpul ăsta a fost omorât. Au mers în el trei glonțe și l-a lovit o grenadă. Este primul soldat din Legiune ucis. Eu credeam că ai noștri împușcă și le-am transmis prin stația radio să se oprească, ca să mă apropii de rănit. Mă pornisem deja, când mi s-a spus că nu ai noștri trag. Atunci am văzut un glonț trasor trecând chiar prin fața mea și brusc m-am oprit. Rușii au împușcat de mai multe ori, dar numai un glonț a nimerit în mine, lovindu-mă în burtă. Pe urmă băieții i-au găsit pe ruși și i-au trimis pe toți „la concert”. Erau vreo două sute de bureți, din ăștia cu ochii înguști.

- Ce simți în momentul în care un glonț pătrunde în tine?

- Simți o lovitură puternică, urmată de o durere foarte mare. Am simțit cum glonțul mi-a atins osul și mi-a luat mersul. Să nu fi nimerit în os, aș fi putut merge, dar așa piciorul stâng mi-a fost luat, nu mai puteam călca pe el. Apoi băieții au chemat mașina de evacuare și am fost dus la Lisiceansk. Mi s-au administrat niște analgezice și m-au dus la Bahmut. Am mai primit niște injecții și m-au dus la Lușkovka, unde mi-au făcut operație și am fost transferat la spitalul din Dnepr. Investigațiile de acolo au arătat că glonțul mi-a distrus osul pelvisului. Pe urmă m-au dus la spitalul din Vinița. Primele patru zile am stat imobilizat în pat, apoi am început să merg în cârje, pe urmă foloseam bastonul, iar acum mă deplasez încetișor și singur. Dar și acum mă dor tare oasele fărâmate, parcă ar fi multe ace care mi se înfig în carne. Mulțumesc medicilor ucraineni, care au avut o atitudine plină de respect față de mine. Când am plecat de la Vinița, pe 17 iunie, unele asistente medicale au vărsat și niște lacrimi.

„La Cernova, au ucis bărbații, după care au violat și au ucis femeile și copiii”

- Mulți nu te vor înțelege. Ce te face să revii pe câmpul de luptă după o nouă traumă gravă? Nu ți-e frică de moarte?

- Aș fi un prost dacă nu m-aș teme de moarte. Dar eu mă tem și pentru viața copiilor și a nepoților mei. Și avem acolo un grup de luptă foarte bun și prietenos, pe care nu pot să-i las. În afară de asta, nu vreau să se repete în Moldova ceea ce s-a întâmplat în Ucraina: omoruri, violuri de copii, fete și băieți. Rușii sunt mai ceva decât tătaro-mongolii... Ei nu-s oameni, lor le e totuna câți vor muri, principalul este să-și atingă scopul. Eu le-aș sugera rușilor din Moldova să privească cu alți ochi la ceea ce se petrece în Ucraina.

- Prin ce localități ai mai luptat și care lupte au fost cele mai grele?

- Am apărat și am eliberat Irpinul, la sfârșitul lui martie. După o zi întreagă de lupte grele, rușii au fugit de acolo. Iar din primul grup de soldați, care a mers prin tot orașul, până la Bucea, după eliberare, am făcut parte doar eu și alți doi moldoveni. Ne aflam în cercetare și am mai depistat niște lunetiști ruși, pe care i-am nimicit, am scos și foarte multe mine. Oamenii plângeau de bucurie, văzându-ne în celăllat capăt al Irpinului și înțelegând că ucrainenii au eliberat orașul. Am fost și în Bucea, și în Cervona - o sururbie a orașului Guleaipole. Acolo rușii mai întâi au ucis sau au luat ostatici toți bărbații, după care au violat și au ucis femeile și copiii. Satul acela e pustiu. Am fost după Paști și în Nikolaev, unde se afla baza noastră, dar noi mergeam și ne făceam lucrul la Herson.

- Ce te-a șocat cel mai mult în acest război?

- Șocul e legat tot de Irpin. Înainte de a se retrage armata rusă, trupurile ucrainenilor uciși erau călcate cu vehicule blindate. Imaginează-ți, ca și cum ai trece cu mașina peste o broască moartă. Alte cadavre au fost încărcate de ruși în mașini minate. Ei se gândeau că o să ne băgăm să-i scoatem.

jurnal.md

Cadavrele arse nu se numără printre morți

- În ultimul timp, atacurile rușilor în Ucraina s-au întețit, se pare că ei au devenit mai puternici. Într-adevăr e așa?

- Nu-s mai puternici, pur și simplu nu le pasă câți dintre ai lor vor muri. Ei trimit cu nemiluita oameni la război și aceștia sunt omorâți de ucraineni. Când se anunța că pierderile rușilor sunt de 33 sau 37 de mii de morți, în realitate erau vreo 42-45 de mii. Fiindcă oficial se numără numai cadavrele care se văd, iar cei arși în tancuri și în mașini blindate sunt înscriși ca dispăruți.

jurnal.md

- Cum se simte pe câmpul de luptă faptul că Ucraina primește în ultimul timp mai puțin armament din Occident?

- Se simte foarte tare. Am înțeles că, la a treia întâlnire în formatul Ramstein, au decis că ne vor da mai mult armament. Ar trebui ca arsenalul nostru de arme să fie cel puțin egal cu al rușilor. Atunci cred că vor fugi din Ucraina de-o să le sfârâie călcâiele. De altfel, dacă cineva din mai-marii lumii caută pace cu rușii în schimbul unor cedări din partea Ucrainei, va trebui să ne pregătim de cel mai rău scenariu. Și anume că vine rusul la noi, în Moldova, ne violează femeile și copiii și îl pune la putere pe Igor Gand....ovici. Iar acela, ca persoană loială rușilor, se va uita printre degete la toată batjocura făcută de invadatori. Chiar și ultimele atacuri repetate asupra orașului Nikolaev arată că rușii vor să ajungă cu orice preț la Odesa și apoi în Transnistria. Ei își doresc să închidă ieșirea la Marea Neagră, ceea ce înseamnă că Moldova va intra iarăși sub vasalitate rusească. Dacă pe ucraineni îi mai ajută cineva, pe noi cred că nu are cine să ne apere. Avem o armată nepregătită, o armată de paie. Soldații noștri au văzut tancuri și tehnică bronată numai în filme. Iar Guvernul nostru încă nu-și dă seama de această stare de lucruri. Guvernul crede în ruși, dar în ei, ca și în tătaro-molgoli, nu trebuie de crezut. E prea multă neutralitate prostească moldovenească!

Oricum, ucrainenii nu-și vor da țara cu una, cu două. Dacă va fi cazul, vor muri toți, dar nu vor ceda. Eu vreau să cred că rușii nu vor lua niciodată Nikolaevul, căci ei nu au atâta putere. Mai ales că ei au făcut o greșeală mare, când au început să bombardeze Odesa. Pentru că inițial aveau acolo unii susținători, care acum îi disprețuiesc. Se va întâmpla ca în Harkov, unde cândva erau 95% ruși, iar acum sunt 99,9% ucraineni, fiindcă toți învață limba ucraineană și nu mai vor fie ruși.

- Mai există totuși ruși în Ucraina, care susțin invadatorii?

- A rămas un procent mic, dar sunt. De altfel, cum ar putea rușii să lanseze rachete în ține exacte? Trădători au fost, sunt și vor fi în toată lumea. La noi, în Moldova, rușii reprezintă 30% din populație. Deci, dacă se începe războiul cu Rusia, cam tot atâția o să ne vândă în primele zile, până vor simți pe propia piele cu ce fel de monștri au de a face.

jurnal.md

„Moldova este o ceată de prostituate, cu patrioți de divan”

- La noi persistă mai întâi de toate sentimentul de frică în raport cu Rusia, pentru că armata noastră pe lângă cea rusească e ca un pitic în fața unui uriaș.

- Ok, dar în 1992 acest pitic, acest bolovan mic a răsturnat carul mare. Noi, o țară mică, am rezistat, fiind uniți. Dar acum Moldova este o ceată de prostituate. A lucrat două zile în Rusia și gata, el e rus și îl pupă în fund pe Putin. Am mai spus-o și repet, parlamentul nostru ar trebui să interzică toate partidele pro-ruse, iar liderii acestora să fie băgați la pușcărie, cu averea confiscată. Inclusiv Dodon, Voronin și toată gașca asta nesuferită. Dodon e trădător de țară și el trebuie să stea pe viață, împreună cu soția sa, Galea, care e complice la tot ce a făcut el.

- Aduci critici foarte dure guvernării de la Chișinău. Dacă ai fi prim-ministru, ce ai face tu?

- Îi critic, pentru că la noi toți sunt patrioți de divan, care șed în fața televizorului și scriu comentarii pe rețelele sociale. Și tot patriotismul lor se termină nu mai departe de pat și de televizor. Dacă ar fi să decid eu, aș schimba ministrul Apărării și majoritatea ministerului aș trimite-o acasă, fără pensie. Aș căuta să conving procurorii ca cei care ne-au vândut armanentul să fie trimiși la pușcărie. Aș ruga NATO să ne dea armament antitanc, antiaviație și artilerie. Aș pregăti o armata profesionistă în locul unei adunături de copii, care nu știu din care parte e mai bine să se apropie de automat. Aș reintroduce și în școală pregătirea militară. Aș intrezice posturile TV și radio care zombează populația cu prostiile Moscovei. Aș face tot posibilul pentru a fi lichidată funcția de bașcan al găgăuzilor și localitățile populate de găgăuzi să nu beneficieze de alocații mai mari decât alte raioane. Celor care vor să plece, le-aș spune că drumul le e deschis. Aș vorbi cu ucrainenii să permită trecerea trenului Găgăzuia-Donbas. Când vor ajunge acolo, le vor pune automate în mâini și îi vor trimite să lupte contra Ucrainei. Ucrainenii sigur că o să-i nimicească, iar găgăuzii vor urla că vor înapoi în Moldova, pentru că „nu mai vrem cu rușii, nu vrem ruskii mir, nu vrem nimic”...

„Chiar dacă aș fi prrim-ministru, aș putea instrui soldați”

- Reforma armatei, despre care vorbești, nu poate dura o lună sau două, ci mult timp...

- Dacă vor fi instructori buni, se vor descurca și într-o lună, două. Putem cere ajutor din străinătate, dar și eu, chiar dacă aș fi prrim-ministru, aș putea instrui timp de o lună, în fiecare zi, câte vreo sută sau două sute de soldați, care apoi i-ar învăța pe alții și așa mai departe.

Arslan

- Vorbim de Moldova, dar rușii se pare că sunt mai supărați pe Lituania, care nu le permite să transporte unele mărfuri spre Kaliningrad. Crezi că ei ar putea ataca această țară?

- De la ruși mă pot aștepta la orice prostie, dar ei s-au înglodat în Ucraina, ce le mai trebuie și Lutuania? Nu cred că-și vor permite să trimită oameni la moarte și acolo.

- Pe Insula Șerpilor ce se întâmplă?

- Acolo ucrainenii știu ce fac. Îi lasă pe ruși să se grămădească, pe urmă îi împușcă din toate părțile. Și-apoi iarăși îi lasă să se adune, și iarăși îi nimicesc. Maladeț ucrainenii!

„Orice s-ar întâmpla, trebuie să ai conștiința curată”

- După două războie în care ai fost rănit, ce te-a învățat războiul?

- Că trebuie să rămâi om. Orice s-ar întâmpla, oriunde ai fi, trebuie să ai conștiința curată. Să nu ucizi fără sens, să nu violezi, să nu batjocurești pe nimeni. Să fii patriotul țării tale și de orice etnie ai fi: rus, găgăuz, porc, drac sau tat-su, trebuie să-ți aperi țara, dacă este atacată. Cei care nu au grijă de patria lor nu au grijă nici de familiile lor. Chiar crede cineva că rușii îl vor netezi pe cap? Era unul în Irpin, pro-rus, și a ieșit în fața rușilor să-i întâmpine cu pâine și cu sare, dar aceia pe semne că n-au înțeles. Și ei proști, și ăsta prost, și l-au împușcat. Și zemlea emu betonom (să-i fie țărâna beton – rus.), ca și la toți rușii care o zdohnit pe teritoriul Ucrainei.