Se pune astfel întrebarea: Cine este cel mai bun? Statistica arată o foarte mică diferență între cei doi, iar admiratorii acestui sport, alături de profesioniști, vor rămâne probabil decenii de acum încolo, împărțiți în două tabere. Fiecare cu argumentele ei. Cert este că în prezent, ambii scriu istorie și poate uneori ne întrebăm dacă nu cumva e nedrept că cei doi fotbaliști evoluează în același timp și ne obligă să căutăm neîntrerupt la întrebarea de mai sus. De exemplu, în istoria recentă, Pele și Maradona au evoluat în perioade diferite și fiecare a scris istorie la timpul lui.

Marți, în meciul cu Juventus, Cristiano Ronaldo a demonstrat încă o dată că este un atlet desăvârșit. Golul înscris din „foarfecă” a fost unul senzațional, iar mingea lovită de portughez se afla la o înălțime de 2,23 metri deasupra gazonului, în momentul execuției, susține Marca.

Reușita a fost urmată de un moment de tăcere pe stadionul din Torino. Apoi, suporterii echipei italiene l-au aplaudat la scenă deschisă pe Cristiano Ronaldo, care a fost vizibil emoționat de gestul spectatorilor.

De cealaltă parte, Carlos Bilardo, selecţionerul care a adus Argentinei ultimul titlu de campioană a lumii, în 1986, spune că „Lionel Messi este cel mai bun fotbalist din lume, însă trebuie să câştige o Cupă Mondială” pentru a fi la acelaşi nivel cu compatriotul său Diego Maradona şi cu brazilianul Pele.

„Messi este comparat mereu cu Maradona. Pentru a ajunge la acelaşi nivel trebuie să aducă în Argentina Cupa Mondială”, a declarat Bilardo pentru ziarul brazilian „Folha de Sao Paulo”.

Golul lui Ronaldo este poate cel mai frumos gol din istoria UEFA Champions League. Dar Zlatan Ibrahimovici nu e ușor de impresionat. Suedezul s-a amuzat pe seama execuției spectaculoase cu o replică marcă înregistrată, scrie digisport.ro.

„A fost un gol drăguț. Poate că data viitoare va încerca execuția asta de la 40 de metri”, a comentat Zlatan, făcând, cel mai probabil, referire la golul înscris de el într-un amical cu Anglia. Atunci, Ibra l-a învins pe Hart cu o foarfecă de la distanță (25 de metri).

Video cu ”foarfeca” a lui Ibrahimovic

Cristiano Ronaldo a marcat 14 goluri în actuala stagiune a Champions League: patru cu APOEL Nicosia, câte trei cu Borussia Dortmund şi cu Paris Saint-Germain, două cu Tottenham Hotspur şi două cu Juventus Torino. CR7 este primul jucător din istoria Champions League care înscrie în zece meciuri consecutive (15 goluri în cele 10 partide).

Lusitanul a ajuns, astfel, la 119 goluri în Liga Campionilor, fiind cel mai bun marcator din istoria competiţiei. Leo Messi are 100 de reuşite.

Video cu 10 dintre cele mai frumoase goluri ale lui Messi

Video cu 10 dintre cele mai frumoase goluri ale lui Ronaldo