image
Sursa foto: Angela Lazarenco/facebook

Protestul transportatorilor: Peste 2500 de unități de transport staționează; Stațiile și troleibuzele sunt arhipline

Transportul regulat de pasageri și-a sistat azi în semn de protest activitatea. Potrivit lui Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, peste 2500 de unități de transport, în mare parte microbuze, dar și autobuze, din toate raioanele RM staționează la momentul actual.

Transportatorii cer motorină, vaccinarea șoferilor și plăți pentru fiecare lună a pandemiei.

La protestul anunțat de APOTA s-a alăturat și Asociația Patronală a Profesioniștilor în Transporturi „Transportatorul”.

Administratorii rutelor de transport au decis să organizeze protestul după ce CNESP a decis limitarea cu 50% a numărului de persoane în transportul public în legătură cu cel de-al doilea val de pandemie. După ce transportatorii au anunțat protestul, CNESP a anunțat că și-a suspendat propria decizie, dar în pofida acestui fapt transportatorii au anunțat că vor desfășura protestul.

„Această atitudine a CNESP o considerăm irațională și absolut ilegală. Sancțiunile pentru încălcarea Hotărârii nr. 35 urmează a fi aplicate în strictă conformitate cu prevederile Codului Contravențional și doar în privința subiecților care au săvârșit încălcările. Nu pot fi aplicate sancțiuni în forma unor noi restricții, de către autoritățile care nu sunt abilitate cu funcția de aplicare a sancțiunilor (CNESP) și îndreptate împotriva unei ramuri a economiei naționale”, se arată într-o declarație emisă de APOTA.

Oleg Alexa a declarat pentru Jurnal.md, că transportul staționează la momentul actual pe întreg teritoriul RM, poate doar circa 3% din transport continuă să activeze. „Deocamdată nimeni dintre autorități nu au luat legătura cu noi. Transportatorii au suferit pierderi enorme din cauza pandemiei, cred că guvernarea ar trebui să vină și cu soluții, nu doar cu interdicții care afectează grav această ramură”, a spus președintele APOTA.

Din cauza protestului, circulația în municpiul Chișinău s-a transformat într-o adevărată corvoadă. Stațiile și troleibuzele sunt supraîncărcate.

Amintim că transportatorii au înaintat autorităților următoarele revendicări:

Vaccinarea în termen de 7 zile a tuturor conducătorilor auto din domeniul transportului public;

Asigurarea gratuită cu materiale de protecție, măști, halate, dezinfectant pentru fiecare unitate de transport;

Achitarea imediată din bugetul de stat a plăților compensatorii în mărimea salariului mediu pe economie pentru o lună pentru conducătorii auto pentru fiecare lună a pandemiei;

Repartizarea motorinei gratuite – necesare pentru activitatea transportului regulat de persoane din rezerva de stat și ajutoarele internaționale.

facebookfacebook

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: