image
Sursa foto: dse.md

Detalii despre cazul primarului din Merenii Noi, găsit inconștient în casa care i-a fost incendiată

Primarul din satul Merenii Noi, raionul Anenii Noi, Andrei Druzi, a ajuns la spital inconștient, după ce persoane necunoscute au încercat să dea foc la apartamentul pe care îl închiria.

Incidentul a avut loc noaptea trecută. „A ars doar ușa, iar pompierii au intervenit pentru deblocarea apartamentului. A fost găsită o persoană în interior, iar serviciul medical i-a acordat asistența medicală necesară. Circumstanțele cazului se stabilesc de organele de drept”, a precizat ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.

Andrei Druzi a suportat o intoxicație, afirmă medicii, dar viața lui nu mai este în pericol.

„Pacientul era inconștient. Avea intoxicație cu bioxid de carbon. I s-a acordat ajutor necesar. A fost consultat de specialiștii din gardă. Acum el este stabil, gravitate medie, parametrii dinamici sunt buni”, a precizat Diana Bradu, director adjunct al Spitalului Raional Anenii Noi.

Cazul este cercetat de Inspectoratul de Poliție din Anenii Noi, care a inițiat un dosar penal.

„Persoane necunoscute au încercat să-i incendieze ușa. Din spusele vecinilor, din data de 18 ianuarie el află în greva foamei. În prezent se întreprind măsuri de restabilire a tuturor circumstanțelor și făptuitorilor. Pot menționa că cazul este cercetat penal”, afirmă ofițerul de presă al IP Anenii Noi, Olesea Gherman.

Persoanele vinovate riscă până la șapte ani de pușcărie. Pe 18 ianuarie, primarul din Merenii Noi, Andrei Druzi, a anunțat că a intrat în greva foamei, în semn de protest față de acțiunile unor consilieri. Druzi îi acuza pe aleșii locali de blocarea tuturor inițiativelor sale, pentru a-i sabota activitatea și, într-un final, pentru a-l discredita în fața sătenilor, care și-au dat votul pentru el în 2019.

Noutăţile partenerilor

comentarii: