image
Sursa foto: Jurnal.md

Ultimă oră! Deputata Marina Tauber rămâne în Penitenciarul nr. 13 pentru încă 20 de zile

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit cu încă 20 de zile mandatul de arest pe numele deputatei partidului „Șor”, Marina Tauber. Astfel, aceasta își va petrece și următoarele 20 de zile la Penitenciarul nr. 13.

Decizia a fost prununțată astăzi, 16 august, de către judecători după o ședință care a durat peste patru ore și care s-a desfășurat cu ușile închise.

După încheierea ședinței și pronunțarea hotărârii, deputata Partidului „Șor” a declarat și de această dată că este nevinovată și că nu există vreo probă în dosar în baza căreia ar putea fi trasă la răspundere.

Avocatul Marinei Tauber, Iulian Balan, a precizat că decizia Judecătoriei Ciocana va fi atacată în instanță.

Amintim că Parlamentul a votat pentru ridicarea imunității parlamentare a Marinei Tauber pe 21 iulie, după ce procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat în plenul Parlamentului acest lucru. În aceeași zi, Tauber a fost reținută, iar în privința acesteia a fost pornită urmărirea penală pe faptul falsificării raportului financiar al Partidului politic „Șor” pentru trimestrul I al anului 2022, precum și pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului politic „Șor” de către un grup criminal organizat.

Două zile mai târziu, pe 23 iulie, instanța de judecată a acceptat cererea înaintată de procurorul anticorupție care se ocupă de caz, Mihail Ivanov, și s-a pronunțat în favoarea plasării deputatei partidului „Șor”, Marina Tauber, în izolator pentru 30 de zile.

Noutăţile partenerilor

comentarii: