image
Sursa foto: jurnal.md

Pe timp de pandemie, Guvernul vrea să majoreze tarifele pentru instituțiile de media care închiriază spații în Casa Presei

Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media își exprimă îngrijorarea în legătură cu intenția Cancelariei de Stat de a majora tarifele de locațiune de către mijloacele de informare în masă a spațiilor în clădirile proprietate publică și solicită intervenția urgentă pentru a nu admite acest lucru.

ONG-urile de media au adresat astăzi un apel public către premierul interimar Aureliu Ciocoi, dar și către Liliana Iaconi, secretar general al Guvernului.

Potrivit sursei, Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova a transmis redacțiilor instituțiilor mass-media care închiriază spații în clădirea Casei Presei (mun. Chișinău, str. Pușkin 22) o scrisoare, prin care anunță despre intenția de a majora coeficientul de calculare a tarifelor de locațiune a spațiilor în Casa Presei, începând cu data de 1 mai 2021.

Potrivit Direcției, acest lucru ar fi determinat de abrogarea uuni ordin al Cancelariei de Stat din 9 septembrie 2019 privind determinarea cuantumului chiriei bunurilor proprietate publică în cadrul contractelor de locațiune încheiate cu organele mijloacelor de informare în masă, și la recomandarea Cancelariei de Stat.

Astfel, coeficientului K4 care se aplică la calcularea tarifului de locațiune, se va majora de la 1,0 până la 1,5. Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului invită redacțiile la ședința comisiei de negocieri și avertizează că „neprezentarea la ședință va fi considerată ca accept al noului preț propus”.

„Organizațiile semnatare își exprimă îngrijorarea în legătură cu această intenție a Cancelariei de Stat și fac apel către prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, domnul Aureliu Ciocoi, să intervină pentru a nu admite majorarea tarifelor. O eventuală majorare ar înrăutăți și mai mult situația financiară a instituțiilor de presă, afectate foarte mult de criza economică cauzată de pandemia de COVID-19”, se spune în apel.

ONG-urile de media reamintesc că Guvernul Republicii Moldova nu a aprobat nicio măsură de susținere economică a domeniului mediatic în condițiile crizei pandemice, așa cum au făcut guvernele altor țări europene, dar și ale unor țări care nu sunt membre UE.

„Iată că în locul măsurilor de suport în această perioadă grea, Cancelaria de Stat propune majoritatea tarifelor de locațiune de către redacții a spațiilor în clădirile publice. Considerăm că o asemenea abordare este inacceptabilă în actualele condiții și solicităm Cancelariei de Stat să renunțe la această intenție”, adaugă organizațiile semnatare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: