image
Sursa foto: jurnal.md

Rutele de pasageri, SISTATE mâine; Transportatorii cer motorină, vaccinarea șoferilor, plăți pentru fiecare lună a pandemiei

Transportul regulat de pasageri va fi sistat mâine, 23 februarie, în pofida faptului că CNESP și-a suspendat propria decizie de limitare la 50% din capacitate a numărului de persoane în transportul public.

Potrivit Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), mii de unități de transport ar urma să-și sisteze rutere în ziua de marți. Asociația susține că operatorii de transport ce au incluse în autorizațiile lor mai mult de 1500 de unități de transport au confirmat deja că se alătură protestului. Mai mult, până la finele zilei de astăzi, 22 februarie, se preconizează să aibă confirmarea și de la alți operatori de transport ce dispun de peste 2500 unități.

„Această atitudine a CNESP o considerăm irațională și absolut ilegală. Sancțiunile pentru încălcarea Hotărârii nr. 35 urmează a fi aplicate în strictă conformitate cu prevederile Codului Contravențional și doar în privința subiecților care au săvârșit încălcările. Nu pot fi aplicate sancțiuni în forma unor noi restricții, de către autoritățile care nu sunt abilitate cu funcția de aplicare a sancțiunilor (CNESP) și îndreptate împotriva unei ramuri a economiei naționale”, se arată într-o declarație emisă de APOTA.

Protestului anunțat de APOTA s-a alăturat și Asociația Patronală a Profesioniștilor în Transporturi „Transportatorul”, care avertizează că oprirea transportului va duce la perturbarea gravă a proceselor economice și sociale în republică.

„Nu vor putea ajunge la lucru angajații sistemului medical din mun. Chișinău, dintre care 1288 din raionul Ialoveni, 855 din Criuleni, 680 din raionul Strășeni – ceea ce constituie practic 98% din tot personalul spitalelor, laboratoarelor și policlinicilor din municipiu. Pot fi oprite rețele de comerț (vânzători, șoferi, paznici, hamali). Este riscul închiderii stațiilor de alimentare cu petrol (paznici, operatori, vânzători, șoferi). Posibil va fi oprită activitatea unităților de producție alimentară: fabrici de panificație, lactate, carne și mezeluri(muncitori, hamali, operatori). Există riscul suspendării activității grădinițelor și școlilor (educatoare, dădace, bucătărese). O problemă aparte va constitui activitatea Grădinii Zoologice, o parte din personalul acesteia nu va avea posibilitatea de a ajunge la locul de muncă pentru a asigura hrana și paza animalelor”, se spune în declarația emisă de Asociația „Transportatorul”.

Aceeași Asociație a anunțat și o listă de revendicări:

„1. În legătură cu faptul că personalul din transportul public se află la prima linie de risc, CEREM vaccinarea in termen de 7 zile a tuturor conducătorilor auto din transport public.
2. CEREM asigurarea gratuită cu materiale de protecție, măști, halate, dezinfectant pentru fiecare unitate de transport.
3. CEREM achitarea imediată din bugetul de stat a plăților compensatorii în valoarea salariului mediu pe economie pe lună conducătorilor auto pentru fiecare lună a pandemiei.
4. CEREM repartizarea motorinei gratuite - necesare pentru activitatea transportului regulat de persoane din rezerva de stat și ajutoarele internaționale.”

Amintim că CNESP a decis, pe 15 februarie, limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier în trafic municipal, raional și interraional la 50% din capacitatea de îmbarcare. Pe 20 februarie însă CNESP și-a revizuit decizia și a sistat-o până pe 28 februarie inclusiv, perioadă în care urmează să fie verificat nivelul de conformare a operatorilor de transport rutier.

Citeşte mai mult despre

comentarii: