image
Sursa foto: EPA

Sud-coreenii își simulează înmormântarea pentru a învăța să-și aprecieze viața: „Fericirea se trăiește în prezent”

Un serviciu inedit înfiinţat în Coreea de Sud oferă clienţilor săi înmormântări gratuite, însă numai pentru persoane care sunt încă în viaţă, informează Agerpres. Zeci de mii de persoane și-au simulat până acum moartea, pentru a învăța să-și aprecieze mai bine viața, într-o țară în care rata sinuciderilor este dublă față de media mondială.

Peste 25.000 de persoane au participat deja la ”înmormântări cu persoane vii”, organizate în masă la Hyowon Healing Center, un centru de însănătoşire inaugurat în 2012, în speranţa de a-şi îmbunătăţi vieţile prin simularea deceselor lor.

„Odată ce devii conştient de moarte şi trăieşti experienţa ei, începi să ai o nouă abordare asupra vieţii”, a declarat Cho Jae-hee, în vârstă de 75 de ani. Bărbatul a participat recent la o ”înmormântare vie”, în cadrul programului intitulat ”cum să mori bine” oferit de acest centru.

Zeci de oameni au luat parte la eveniment, de la tineri şi până la pensionari, îmbrăcând giulgiuri, făcând portrete funerare, scriindu-şi ultimul testament şi aşezându-se în sicrie care au rămas închise timp de 10 minute.

Studentul Choi Jin-kyu a spus că timpul petrecut în sicriu l-a ajutat să înţeleagă că i-a considerat prea des pe ceilalţi oameni ca pe nişte concurenţi. Tânărul de 28 de ani a mai spus că, în urma acestei experiențe, vrea să îşi deschidă propria companie după absolvirea studiilor universitare, în loc să încerce să pătrundă pe foarte competitiva piaţă a locurilor de muncă din Coreea de Sud.

„Înmormântări cu persoane vii”, organizate în scop terapeutic

„Este important să înveţi şi să te pregăteşti pentru moarte chiar şi de la o vârstă fragedă”, a declarat profesorul Yu Eun-sil, medic la Departamentul de Patologie din cadrul Asan Medical Center, care a publicat şi o carte despre moarte. Compania de pompe funebre Hyowon a început să organizeze ”înmormântări cu persoane vii” pentru a-i ajuta pe sud-coreeni să îşi aprecieze mai bine vieţile, să caute iertarea şi să se reconcilieze cu rudele şi cu prietenii lor, a declarat Jeong Yong-mun, care conduce acest centru de însănătoşire.

Jeong a mai spus că este deosebit de emoţionat atunci când oamenii se împacă la o astfel de înmormântare specială, dar întristat de faptul că ei au aşteptat atât de mult înainte de a o face.

Ocazional, acelaşi antreprenor sud-coreean i-a convins pe unii dintre compatrioţii lui să renunţe la gândurile lor suicidare. ”I-am ales pe acei oameni care s-au întrebat dacă ar putea să se sinucidă şi le-am inversat decizia”, a mai spus Jeong. Acest mesaj bazat pe valoarea personală a avut un ecou în gândurile lui Choi Jin-kyu.

”Vreau ca oamenii să ştie că ei contează şi că cineva ar putea fi extrem de întristat dacă ei ar muri. Fericirea se trăieşte în prezent”, a adăugat tânărul sud-coreean, în timp ce îşi ştergea lacrimile de pe chip.

Rata sinuciderilor din Coreea de Sud, dublă față de media mondială

Coreea de Sud ocupă locul al 33-lea într-un clasament cu 40 de locuri, Better Life Index (Indexul vieţii mai bune), alcătuit de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Mulţi tineri sud-coreeni au speranţe mari legate de educaţie şi angajare, însă aceste speranţe au fost mult diminuate în ultima vreme de o economie în scădere şi de creşterea ratei şomajului.

În 2016, rata sinuciderilor din Coreea de Sud a fost de 20,2 la 100.000 de rezidenţi, aproape de două ori mai mare decât media mondială de 10,53 la 100.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, scrie libertatea.ro.

Citeşte mai mult despre

comentarii: