image
Sursa foto: Getty Images

Doar 14 fotbaliști au avut onoarea de a fi coechipieri cu Messi și Cristiano Ronaldo! Pjanic, ultimul pe listă

Leo Messi și Cristiano Ronaldo sunt cei mai importanți jucători ai zilelor noastre. Numai 14 jucători au avut norocul și onoarea de a fi coechipieri cu ambele staruri, iar Miralem Pjanic este ultimul de pe această listă selectă.

Primul fotbalist care a avut privilegiul de a evolua atât alături de Leo Messi, cât și de Cristiano Ronaldo, a fost fundașul Gabriel Heinze. Acesta a fost coleg cu Messi la naționala Argentinei, între 2005 și 2010, și cu starul portughez, la Manchester United, între 2004 și 2007.

Ceilalți apărători care au fost coechipieri cu cei doi mari fotbaliști sunt Ezequiel Garay, Gerard Pique și Nelson Semedo. Pe lângă Miralem Pjanic și Arthur Melo, care sunt proaspăt incluși pe această listă selectă, au fost doar alți trei mijlocași care se pot lăuda că i-au avut colegi pe Messi și Ronaldo: Fernando Gago, Deco și Andre Gomes.

Angel di Maria, Carlos Tevez, Gonzalo Higuain și Paulo Dybala sunt cei patru atacanți argentinieni care au împărțit vestiarul cu Cristiano Ronaldo la Real Madrid, Manchester United și Juventus.

Ultimul, dar nu cel din urmă, Henrik Larsson a câștigat alături de Leo Messi trofeul UEFA Champions League cu Barcelona, în 2006. Actualul asistent al lui Ronald Koeman a fost coechipier și cu Cristiano Ronaldo, în prima parte a anului 2007, la Manchester United, unde a fost cedat sub formă de împrumut.

Leo Messi este favoritul jucătorilor care au fost coechipieri și cu el, și cu Ronaldo

Englezii de la The Sun au stat de vorbă cu 12 dintre dintre cei care au fost colegi atât cu Messi, cât și cu Ronaldo, însă nu toți au dorit să aleagă între cei doi. Deco, Paulo Dybala, Gonzalo Higuain, Carlos Tevez, Nelson Semedo și Andre Gomes nu s-au pronunțat și au afirmat că sunt destul de norocoși că au putut juca alături de unii dintre cei mai mari fotbaliști din istorie.

Angel Di Maria, coleg cu Messi la naționala Argentinei și cu Ronaldo la Real Madrid, a explicat că superstarul Barcelonei este cel mai bun jucător din lume: "El este cel mai bun din lume, nu există îndoială în acest sens".

Fernando Gago, Ezequiel Garay, Pique și Henrik Larsson au fost de acord cu Di Maria și l-au ales pe Messi. Singurul care îl susține pe CR7 în această "bătălie" este Gabriel Heinze.

Leo Messi și Cristiano Ronaldo ar fi putut fi colegi la Barcelona

Ramon Calderon (68 de ani), fostul președinte de la Real Madrid, a explicat cum a ajuns Cristiano Ronaldo pe Santiago Bernabeu, chiar dacă Sir Alex Ferguson și-ar fi forit altceva pentru starul portughez.

"Cel care nu voia ca jucătorul să plece a fost Sir Alex Ferguson. Nu îi plăcea de Real Madrid, fiindcă noi eram un mare rival pentru United. Real a câștigat mai multe trofee decât echipa lui și nu voia să ne cedeze un fotbalist atât de promițător, așa că el i l-a oferit pe Ronaldo Barcelonei", a spus Calderon, potrivit AS.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: