image
Sursa foto: Monitorul de Cluj

Părinţii care nu îşi vaccinează copiii împotriva rujeolei vor fi amendaţi cu 2.500 de euro

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a propus o lege care presupune ca părinţii care nu îşi vaccinează copiii împotriva rujeolei să fie amendaţi, iar aceştia din urmă, excluşi din instituţille de învăţământ.

Iniţiativa lui Spahn vine după o amplă dezbatere în Germania legată de obligativitatea vaccinării împotriva rujeolei. Numărul cazurilor a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani.

„Vreau să elimin rujeola”, a declarat Spahn pentru ziarul Sonntag. „Oricine merge la grădiniţă sau şcoală trebuie vaccinat împotriva rujeolei. Oricine nu îşi vaccinează copilul poate fi amendat cu până la 2.500 de euro”, a mai spus el.

Spahn este încrezător că, pentru proprunerea sa legislativă, are sprijinul coaliţiei conservatoare a Angelei Merkel, din care face parte, dar şi al social-democraţilor, scrie digi24.ro

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: