image
Sursa foto: captură video

„Un drum spre viitor” cu un trecut dubios; Dodon s-a lansat în prezidențiale pe un traseu care se repară din 2014

Candidatul „independent” Igor Dodon s-a lansat astăzi în campania prezidențială pe carosabilul unui drum aflat în construcții. Este vorba despre șantierul fără sfârșit de lângă Ialoveni, pe traseul R6, ce unește drumul spre Hâncești cu cel spre Leușeni. Lucrările la acest traseu au început încă în anul 2014 însă nu s-au finisat din cauza mai multor scheme dubioase în care sunt implicați șeful Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, dar și alți demnitari.

Evenimentul de lansare a lui Igor Dodon în campania pentru prezidențiale a fost filmat de mai multe echipe de filmare, inclusiv cu o dronă, la fața locului fiind adusă o tribună și boxe.

„Ne aflăm azi într-un drum în construcție, ca să arătăm că acesta e un drum spre viitor, că dezvoltarea infrastructurii va deveni pentru următorii patru ani o prioritate absolută”, a explicat alegerea locației socialistul Vlad Batrâncea, prezent la eveniment.

„Un drum spre viitor”, dar cu un trecut dubios, deoarece în 2014 Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a elaborat două concepte pentru construcţia şoselei de centură a municipiului Chişinău, care necesită o investiţie de peste 200 de milioane de euro. Lucrările urmau să înceapă în 2015 şi să se termine în 2017, însă nici astăzi în 2020 acestea nu sunt gata.

În 2018, Jurnal de Chișinău a realizat o investigație despre primul segment al şoselei de centură a oraşului Chişinău, Drumul R6M1- Ialoveni, cu o lungime de 6,5 kilometri. Traseul nu a fost reconstruit din cauza unor licitații suspectate de trucaj și a unui management defectuos al Administrației de Stat a Drumurilor. Compania bulgară selectată pentru reparația acestui drum, deși a făcut doar 1,37% din lucrări, a ridicat 673.000 de euro. Cei implicați în scandal se acuzau reciproc, iar drumul creea pericole mari de accidente.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: