image
Sursa foto: Twitter

Conor McGregor nu glumește! Starul din UFC a făcut prima ofertă pentru a cumpăra clubul Chelsea

Conor McGregor (33 de ani) a anunțat recent, după ce a aflat că Roman Abramovich a scos la vânzare clubul Chelsea, că vrea să achiziționeze echipa londoneză.

Irlandezul a făcut prima ofertă direct pe rețelele de socializare. Starul din UFC a anunțat că este dispus să plătească 1.5 miliarde de lire sterline pentru Chelsea.

Oferta lui McGregor, cel care este un suporter înrăit al rivalei Manchester United, se ridică doar la jumătate din așteptările lui Roman Abramovich care ar dori trei 3 miliarde de lire sterline.

Oferta luptătorului irlandez vine la puțin timp după ce miliardarul turc Muhsin Bayrak a declarat că este în discuții avansate cu avocații lui Roman Abramovich pentru cumpărarea clubului Chelsea.

Muhsin Bayrak este liderul Tribului Mutki din Bitdlis, care este una dintre cele mai puternice și influente familii din Turcia. De asemenea, Bayrak este președintele companiei AB Group Holding, care se ocupă cu tranzacțiile cu cryptomonede, turism, construcții și sectoare energetice.

Bayrak a fondat compania cu sediul la Istanbul în 1999. AB Group activează și în alte țări precum Italia, Grecia sau Spania și valorează opt miliarde de lire sterline.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: