Bătrânii noștri, lăsați de izbeliște de către stat, au cel puțin o pâine pe masă datorită moldovenilor din diasporă

Irina Morărescu s-a născut pe timpurile foametei și de mică a învățat să lupte pentru viață. Deși au trecut de atunci 75 de ani, femeia își amintește momentele de groază și prin câte chinuri a trecut. Erau timpuri grele, însă a reușit să supraviețuiască. Scăparea i-a fost educația, i-a plăcut la școală din prima zi și a păstrat ca amintire până și penița cu care a scris. Atunci când a crescut a înțeles că menirea ei este să predea copiilor. După 37 de ani lucrați ca profesoară în Izbiște, a ajuns să-și petreacă bătrânețea în singurătate.

„E greu singură. Singurătatea te doboară, mai ales când te trezești noaptea și ești singur în casă”, spune Irina Morărescu.

La un alt capăt de sat am găsit-o pe mătușa Ileana, care abia de mai poate să se miște. A trecut la viața ei prin mai multe traume, iar în prezent cea mai mică mișcare îi provoacă dureri insuportabile. Neplăcerile au început acum 20 de ani, când și-a fracturat mâna.

„Când e vremea a ploaie, plâng de durere. Când e gheață mă tem și să ies, m-oi răsturna și m-or găsi aici... Îi greu...”, poveștește femeia.

Ca să reușească să ajungă în pat, mătușa Ileana își pregătește minuțios fiecare pas. Ca să nu treacă prin dureri insuportabile și să nu să se deplaseze prea mult, femeia gătește chiar acolo unde doarme. Meniul este unul simplu, fără prea mulți nutrienți, bătăi de cap sau... gust. Și fără multe cheltuieli.

„Azi oleacă de cașă mi-am făcut, un ceai. Deseară? Tot o cană de ceai, îmi place așa, îmi priește”, spune cu modestie femeia.

Mătușa Ileana își amintește că în tinerețe cutreiera dealurile și muncea ca să câștige o bucată de pâine. La bătrânețe i-a rămas doar casa, pe care a moștenit-o de la bunica ei.

Vecina mătușei Ileana este Alexandra Jerenco. Este în vârstă, la fel ca majoritatea populației de la sate, dar mișcarea o ține sănătoasă și lucidă. Nu stă o clipă locului și lucrează grădina cât e ziua de mare.

După ce părinții ei s-au stins, femeia a rămas să trăiască singură. În timp a învățat să găsească soluții la toate nevoile pe care le are.

De când este la pensie și mai ales în ultimii ani, mătușa Alexandra nu iese din curtea casei. Au trecut ani, dar nici acum nu s-a obișnuit cu singurătatea. Tânjește după o simplă companie, o conversație, o vorbă bună și o îmbrățișare. O speranță că ce va lăsa în urmă nu se va pierde în pustietate.

„Să nu te stărui să fii singură, că nu-i bine. Sunt momente că vrei să vorbești cu cineva și n-ai cu cine”, spune mătușa Alexandra.

Se mulțumesc cu puținul pe care îl au, dar timpul nu stă pe loc, iar sănătatea lor ajunsă în impas le face viața mai grea. La vârsta lor, zilele încetinesc deși par că se scurg mai repede. Pentru ei, până și odihna devine un chin.

Bătrânii din țara noastră, cei care au ridicat fundația pe care noi o dezvoltăm, supraviețuiesc cu o pensie care ar putea acoperi cheltuielile unei persoane într-o țară din lumea a treia. Potrivit Biroului Național de Statistică, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă la 1 ianuarie 2020 a constituit 1079 de lei și a permis acoperirea valorii minimului de existență pentru pensionari în proporție de 63,2 la sută. Mulți dintre ei s-au obișnuit să economisească și să numere fiecare bănuț pe care-l au. Ce și cum să economisești din mai puțin de 50 de euro pe lună? Doar ei știu. Din bunătăți mai gustă doar atunci când le prind la reduceri.

Cea care le deschide poarta acestor bătrânele este Liuba Țebernii, asistenta socială din localitatea Izbiște. Femeia are grijă să le viziteze de câteva ori pe săptămână și să le ofere măcar puțin din suportul de care bătrânele depind. Aceste câteva ore pe săptămână în care își mai dreg vocea, schimbă gânduri și își spun necazul le ajută să mai uite de singurătate.

În ce se măsoară bucuria pentru aceste femei, vă întrebați? O pâine primită o dată pe săptămână, prin ajutorul oferit de organizația „Adoptă un bătrân”, inițiată de Tatiana Rusu, o moldoveancă stabilită în Germania.

Este un suport minuscul, care pentru ele are o valoare imensă. Fiecare felie de pâine este împărțită pe mese în așa fel încât să le ajungă până la următoarea pâine. Să spunem despre bătrânii noștri că se bucură de o pâine este o sintagmă dramatică. Ei nici nu știu de unde vine acest mic suport sau despre donatorii care se mobilizează și donează în fiecare lună.

Acum patru ani, cuprinsă de tristețe de condițiile în care trăiesc bătrânii din Moldova, Tatiana a decis să-i ajute. Din Germania a creat grupul „Adoptă un bătrân” pe Facebook și a cerut ajutorul celor din diasporă.

În prezent cei plecați ajută bătrâni din trei raioane. Din cele șase sate, campania selectează aproximativ 20 de vârstnici care sunt singuri, fără rude sau ajutor, care trăiesc în condiții grele și pe care sănătatea îi apasă.

La Izbiște, proiectul a început pe 11 noiembrie 2018. Inițial au fost incluși 20 de bătrâni, iar pe parcursul celor trei ani numărul lor a crescut, la fel ca și dorința persoanelor care donează.

Din cauza pandemiei, Tatiana povestește că a avut emoții. Îi era teamă că bătrânii vor rămâne chiar și fără micul ajutor pe care moldoveanca a pornit să-l ofere.

În acești ani, Tatiana Rusu a reușit să unească moldoveni din diferite colțuri ale lumii în campania ei. Femeia merge să-i vadă pe cei care-i ajută, iar poveștile oamenilor neajutorați o sensibilizează la fiecare vizită.

Grija diasporei le dă speranță celor de acasă, să știe că nu sunt uitați și că viața lor contează. Împreună, moldovenii reușesc, mână de la mână, să ofere o clipă de speranță și ajutor celor uitați. Și tot ei contribuie la dezvoltarea unor proiecte de extindere din țară.

Cu implicarea diasporei la Izbiște s-au realizat mai multe proiecte, iar câteva sunt în derulare. Datorită donațiilor auxiliare, bătrânii beneficiază periodic și de produse alimentare, de igienă, haine, lemne, medicamente și reparații urgente.

Proiectul „Adoptă un bătrân” este dovada că cei care au ajuns să-și întâlnească bătrânețea în Moldova pot spera la grijă și susținere, chiar și de la mii de kilometri distanță. Deși pentru unii această implicare este echivalentă cu o cafea pe zi, pentru bătrânii din țară pâinea care ajunge la ei este cana cu apă de la copiii pe care nu-i au.

Republica Moldova are un nivel înalt de îmbătrânire demografică. Dovada este un raport prezentat de Biroul Național de Statistică în care se arată că la începutul anului 2020 coeficientul de îmbătrânire al populaţiei a constituit 21,8 la sută, iar ponderea persoanelor cu vârstă de 60 ani este în creştere continuă. Mulți din ei trăiesc la limita sărăciei și nu știu ce înseamnă un trai decent. În anii pe care îi mai au, doar implicarea noastră le poate oferi o rază de lumină.